Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iese pe piaţă pastila care vindecă hepatita C!

Publicat in Libertatea, duminică 8 decembrie 2013 · ·

Agenţia Americană pentru Siguranţa Alimentelor şi Medicamentelor a aprobat punerea în vânzare a produsului Sovaldi, despre care specialiştii susţin că vindecă în totalitate hepatita C. În România, 600.000 de persoane sunt infectate cu acest virus.

Medicamentul Sovaldi, sub formă de pastile, se administrează minimum 12 săptămâni (tratamentul standard) şi maximum 24 săptămâni pentru bolnavii cu hepatită C de genotip 3, studiile indicând vindecarea completă a peste 85% din pacienţi.

În vreme ce doctorii din toată lumea consideră medicamentul revoluţionar, există şi o veste mai puţin bună: preţul este enorm. Tratamentul standard de 12 săptămâni costă 84.000 $, ceea ce înseamnă că o pastilă de Sovaldi, care se ia zilnic, ajunge la 1.000 $.

Medicamentul permite majorităţii suferinzilor de hepatită C să fie trataţi exclusiv cu pastile, nemaifiind nevoiţi să suporte injecţiile cu interferon, care are efecte secundare greu de îndurat.

Media de vârstă a bolnavilor, 50 de ani

În ceea ce priveşte ţara noastră, evidenţele medicilor arată că peste 600.000 de români au fost infectaţi cu HVC.

În plus, cercetările epidemiologice recente indică o rată a prevalenţei pentru virusul hepatitei C de 3,23%, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Media de vârstă a pacienţilor care suferă de hepatita C este de 50 de ani. Campioni la… mortalitate

România se află pe locul patru la nivel global în ceea ce priveşte rata mortalităţii cauzate de afecţiunile hepatice, mai exact, 44,5 decese la suta de mii de locuitori.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, media europeană este de 15 decese la suta de mii de locuitori.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 3 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 9 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 8 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Marcel Ciolacu: „A țipat jumătate de oră lângă mine, ce blat să am eu cu George Simion?”

HotNews acum 7 ore
Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale, a negat ferm vineri seară, încă o dată, că ar exista o înţelegere pentru ca liderul AUR, George Simion, să intre alături de el în turul al doilea. Premierul a susținut că „nu

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°