Pentru a aduce un zâmbet pe chipul copiilor la care Moşul încă n-a ajuns, elevii Colegiul Economic „Hermes” s-au mobilizat exemplar în Campania ShoeBox.ro (cadoul din cutia de pantofi, ideea unui român, extinsă la nivel internaţional).
Propunerea profesoarelor Paula Sallos şi Carmen Climescu nu a rămas fără ecou. În 6 decembrie a fost dus primul transport la Centrul de colectare – AMAPF - Centrul Deborah, reprezentat de d-nele Cornelia Rus şi Simona Lugoja.
Cutiile preluate de elevi conţin: dulciuri (ex. ciocolată, biscuiţi, napolitane), dar nu şi ceva perisabil (cum ar fi banane, portocale, iaurt); articole şcolare (caiete, ustensile de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva); jucării potrivite pentru vârsta şi sexul copilului; produse de igienă personală: perie şi pasta de dinţi, săpun, şampon, gel de duş; o felicitare de Crăciun pe care sunt scrise câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia; articole de îmbrăcăminte (fular, căciulă, ciorapi groşi, mănuşi sau orice altceva de acest fel, nou sau purtat dar care să arate bine, să nu fie rupt, pătat sau deteriorat); poate o lumânare parfumată care să le amintească şi lor de mireasma Crăciunului, (mulţi dintre ei NU au curent electric); orice alt cadou de care v-aţi fi bucurat voi dacă eraţi în locul lor.
Şi d-nele directoare ale Colegiului „Hermes” au sprijinit acţiunea şi, la propunerea elevilor, colectarea cutiilor va continua până la 13 decembrie, când vor împacheta şi trimite împreună cu d-nele de la Centru toate cutiile strânse până atunci.
Fotografiile alăturate arată bucuria elevilor şi dorinţa de a da o părticică din sufletul lor curat altor copii, care nu sunt atât de norocoşi.
Prof. Carmen CLIMESCU,
Colegiului Economic „Hermes” Petroşani
Pentru a aduce un zâmbet pe chipul copiilor la care Moşul încă n-a ajuns,