Vânzările în străinătate au ajuns să reprezinte 4% din totalul primelor subscrise de companiile de asigurări, faţă de o pondere de numai 0,05% la sfârşitul lui 2008.
Asigurătorii locali au vândut poliţe de 240 milioane de lei (54 mil. euro) în ţările membre ale Uniunii Europene în perioada ianuarie-septembrie 2013, de 50 de ori peste nivelul înregistrat pe parcursul întregului an 2008, ultimul an de boom economic, potrivit statisticilor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Având în vedere ritmul de creştere a subscrierilor din primele nouă luni, acest segment de piaţă ar putea ajunge la 350 mil. lei la finalul anului, adică de 70 de ori peste nivelul din urmă cu cinci ani.
Criza care a dus la tăierea produselor de protecţie de pe lista de priorităţi a populaţiei şi companiilor a fost principalul factor care a forţat asigurătorii să caute business în străinătate, iar posibilitatea de subscriere în baza paşaportului european odată cu aderarea României la Uniunea Europeană a stimulat „exportul de asigurări“.
Continuarea pe ZFCorporate
Vânzările în străinătate au ajuns să reprezinte 4% din totalul primelor subscrise de companiile de asigurări, faţă de o pondere de numai 0,05% la sfârşitul lui 2008.
Asigurătorii locali au vândut poliţe de 240 milioane de lei (54 mil. euro) în ţările membre ale Uniunii Europene în perioada ianuarie-septembrie 2013, de 50 de ori peste nivelul înregistrat pe parcursul întregului an 2008, ultimul an de boom economic, potrivit statisticilor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Având în vedere ritmul de creştere a subscrierilor din primele nouă luni, acest segment de piaţă ar putea ajunge la 350 mil. lei la finalul anului, adică de 70 de ori peste nivelul din urmă cu cinci ani.
Criza care a dus la tăierea produselor de protecţie de pe lista de priorităţi a