Secretarul de Stat Raed Arafat a perzentat astăzi într-o conferinţă de presă rezultatele controlului de la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti, control realizat după ce un medic a denunţat condiţiile improprii de lucru.
“Acolo e vorba de un management defectuos şi iresponsabil, care nu s-a uitat deloc la pacienţi”, a spus Arafat, care a adăugat că a mai existat şi o rezistenţă în interiorul spitalului la orice încercare de schimbare.
Arafat a spus totodată că spitalul avea probleme evidente pe mai multe aspecte. În opinia Secretarului de Stat, problemele în acest spital au fost generate de faptul că numărul de paturi care funcţionau era mai mare comparativ cu schema aprobată de Minister, ceea ce a generat probleme în contractarea de fonduri, organizarea şi respectarea unor indicatori, cum este spre exemplu gradul de operativitate realizat de fiecare dintre secţii.
Arafat a arătat că în 2013 sumele pe care spitalul le putea avea la dispoziţie erau mai mari comparativ cu 2012, dar că aceste fonduri nu au fost solicitate şi utilizate.
Arafat a mai spus că o altă problemă a fost faptul că ambulatoriul de specialitate era puţin folosit, preferându-se internarea în spital, cu costuri mai mari.
Totodată, Arafat a mai arătat că starea unor clădiri în care spitalul funcţionează era foarte precară, una dintre recomandările sale fiind închiderea (este vorba despre secţia din Bunavestire).
În cadrul controlului s-au găsit unele cheltuieli exagerate, probleme la achiziţii, cantităţi mai mici de dezinfectant, comparativ cu necesarul, şi o lispă de comunicare între management şi restul personalului.
Secretarul de Stat Raed Arafat a perzentat astăzi într-o conferinţă de presă rezultatele controlului de la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti, control realizat după ce un medic a denunţat condiţiile improprii de lucru.
“Acolo e vorba de u