Premierul Victor Ponta susține că discută cu Comisia Europeană pentru a obține o amânare a accizei la carburanți, dar numai pentru motorină. Ministrul Liviu Voinea se află la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii europenei această variantă.
“Încercăm să găsim soluții”, a declarat Ponta, referitor la regimul fiscal pe care ar urma să-l aibă acciza la motorină.
Victor Ponta trebuie să facă față mai multor presiuni cauzate de introducerea unei accize suplimentare de 7 eurocenți la carburanți. Pe de o parte, președintele traiana Băsescu refuză să promulge bugetul cu noua acciză, pe de altă parte transportatorii rutieri au declanșat o grevă pe termen nelimitat, printre revendicări numărându-se și eliminarea noii accize.
Ponta a declarat jurnaliștilor că cei 7 eurocenți “nu afectează economia în ansamblu” deoarece “benzina este cea mai ieftină din toată Uniunea Europeană”.
Victor Ponta a spus că nu ar introduce deloc acciza, dacă ar putea.
Mai multe sute de TIR-uri au intrat în grevă luni dimineața, după ce reprezentanții guvernului au refuzat să negocieze revendicările pe care aceștia le-au avut de-a lungul acestui an. Introducerea accizei și obligativitatea montării unei plăcuțe cu datele tehnice ale camioanelor, în ciuda faptului că nicăieri în UE nu este cerută această plăcuță, sunt principalele chestiuni rămase în disputa dintre guvern și transportatorii rutieri de marfă.
Premierul Victor Ponta susține că discută cu Comisia Europeană pentru a obține o amânare a accizei la carburanți, dar numai pentru motorină. Ministrul Liviu Voinea se află la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii europenei această variantă.
“Încercăm să găsim soluții”, a declarat Ponta, referitor la regimul fiscal pe care ar urma să-l aibă acciza la motorină.
Victor Ponta trebuie să facă față mai multor presiuni cauzate de introducerea unei accize supl