Zeci de TIR-uri sunt trase pe dreapta, pe şoseaua de centură a Timişoarei, la ieşirea spre Lugoj, în apropierea localităţii Giarmata Vii, fără să blocheze circulaţia, şoferii participând la greva declanşată luni de transportatori.
Ei protestează împotriva creşterii accizei la carburanţi şi a stării proaste a drumurilor, dar şi a majorării amenzilor rutiere de la 1 ianuarie 2014. “Mesajul nostru este că nu ne lăsăm intimidaţi. Ne-am săturat, din mai ne-am spus of-ul şi nu am fost ascultaţi. Nu ne rămâne decât să protestăm. Nu mai mergem nici acasă. Vom umbla pe toate drumurile ţării. Nu vrem să deranjăm circulaţia, vrem să-i deranjăm pe cei de la Bucureşti care îşi bat joc de noi. Majorarea accizei este o bătaie de joc, iar amenzile rutiere sunt exagerate. Toţi vor să tragă de pe noi. Nu se mai poate aşa. Mulţi colegi de-ai noştri s-au sinucis din cauza acestor probleme, alţii au plecat în străinătate. Este inacceptabil ce se întâmplă”, ne-a spus Florea Miron, unul din participanţi. Proteste fără incidente
Greva transportatorilor este una paşnică şi nu s-au înregistrat probleme de niciun fel. “În jurul orei 8, circa 60 de tiruri au tras pe dreapta pe centura ocolitoare a Timişoarei, în apropiere de Giarmata Vii. Protestul este paşnic şi nu s-au înregistrat incidente”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Ionuş Bocancea.
La grevă participă şi una dintre cele mai mari societăţi de transport din ţară, condusă de automobilistul Romeo Dunca. “Normal că iau parte la protest. Avem mai multe maşini care au fost oprite, în toată ţara. (…). Ne afectează în mod semnificativ. Când în vene îţi curge deja numai jumătate din sânge şi vine Guvernul şi te atacă din nou, atunci sunt mari probleme”, a declarat presei Romeo Dunca.
Peste 86.000 de camioane ar putea rămâne pe loc, începând de luni, 9 decembrie, în urma deciziei transportatorilor de a-