La premieră au dansat Alina Cojocaru şi Steven McRae. Johan Kobborg va conduce Baletul Naţional Român
“La Sylphide” a intrat cu onor în repertoriul Operei Naţionale Bucureşti (ONB). Acest balet romantic montat pe mari scene ale lumii, dar de care nu a avut parte până acum publicul din România, a văzut lumina rampei la 7 decembrie, constituindu-se într-un eveniment cultural excepţional, pe măsura artiştilor implicaţi. Cel invitat să pună în scenă “La Sylphide” este un dansator celebru: Johan Kobborg, fost prim-solist la Baletul Regal Danez şi la Covent Garden. El a interpretat în diverse variante rolul principal masculin din acest balet, de Herman Severin Løvenskiold, libretul după Adolphe Nourrit şi Filippo Taglioni, dar a şi montat spectacole, la Londra şi Moscova, pe coregrafia originală, cea a compatriotului său, danezul August Bournonville.
Johan Kobborg şi-a exprimat bucuria de a lucra o variantă şi la Bucureşti, cu atât mai mult cu cât “botezul” spectacolului de la ONB s-a făcut cu cea care îi este pereche şi în afara scenei, Alina Cojocaru, în rolul titular, Silfida.
Kobborg nu a dansat, deşi a format cuplu cu Alina Cojocaru în alte variante cu “La Sylphide”. Partenerul Alinei a fost, pentru premiera bucureşteană, fostul ei coleg de la Covent Garden Steven McRae. Aceşti doi invitaţi speciali au dat frumuseţe, strălucire chiar, primei reprezentaţii. Ea – în rolul Silfida, nimfă a aerului - adorabilă, fragilă, suavă, uşoară; o încântare care a fascinat. El – în rolul scoţianului James pe cale să se însoare - bine ancorat în stilistica acestui balet romantic, a dăruit clipe minunate prin tehnica sa, prin mobilitatea sa deosebită ce îl caracterizează.
Pentru interpretarea tehnică, Johan Kobborg a folosit o anume cheie şi, răsucind-o, a deschis uşa în care a pătruns în scenă muzica, povestea şi toate emoţiile legate de acţiune: