Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Finanţelor a publicat „lista neagră“ a întreprinderilor şi autorităţilor ce nu prezintă la timp rapoarte privind datoriile acumulate

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Ministerul Finanţelor a publicat o listă în care a inclus 24 de unităţi administrativ-teritoriale, societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar public, întreprinderilor de stat şi municipale, care la situaţia din 30 septembrie nu au prezentat la timp sau nu au prezentat deloc informaţia privind datoria publică.

Ca rezultat al monitorizării rapoartelor primite, Ministerul Finanţelor a publicat „lista neagră“ a unităţilor administrativ-teritoriale, societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar public, întreprinderilor de stat şi municipale, care la 30 septembrie 2013 nu au respectat procedura de raportare a datoriei publice.

Potrivit administraţiei Ministerului Finanţelor unităţile administrativ-teritoriale, societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar public, întreprinderile de stat şi municipale sunt obligate să prezinte informaţia necesară pentru monitorizarea sumelor datorate, a debursării şi deservirii datoriei publice.

Lista entităţilor care nu au prezentat informaţia la timp:

1. Î.S. „Moldresurse”

2. Î. S. „Giuvaer”

3. Î.S. „SDE Chetrosu”

4. Î.S. „Stat. T.E. Codrul”

5. Î.S. „Aeroport Mărculeşti”

6. Î.S. „Calea Ferată”

7. Î.S. „CVC Mileştii Mici”

8. Î.S. „Vamserinform”

9. Centrul Republican de Diagnosticare Medicală

10. Î.S. „Tipografia Centrală”

11. S.A. „Aroma”

12. S.A. „Armo-Beton”

13. S.A. „Sanfarm Prim”

14. S.A. „Forjacom”

15. S.A. „Moldexpo”

16. UAT Briceni

17. UAT Soroca

18. UAT Nisporeni

19. UAT Basarabeasca

20. Primăria Cahul

21. Primăria mun. Comrat

22. Consiliul Raional Cahul

Lista entităţilor care nu au prezentat informaţia:

1. Î.S. „Combinatul de Produse Alimentare”

2. S.A. „Cereale Flor”

3. UAT Cantemir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 12 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°