„Adevărul“ a contabilizat toate erorile care au favorizat formaţia din Ghencea şi a ajuns la o concluzie ruşinoasă pentru Liga I: fără susţinerea arbitrilor, Steaua ar fi fost mai aproape de retrogradare decât de titlu.
Steaua a avut o campanie relativ săracă de achiziţii, în vară, pentru o echipă care urma să joace în grupele Ligii Campionilor. După ce s-a întâmplat în această primă jumătate a sezonului, se poate trage o concluzie ironică, dar una care ascunde mult adevăr: Steaua n-a luat fotbalişti, fiindcă şi-a făcut un lot puternic de arbitri!
În Liga I, unde „cavalerii fluierului“ şi-au făcut din plin datoria, roş-albaştrii au luat zece puncte datorită greşelilor de arbitraj. În Liga Campionilor, fără ajutorul unor nume, precum Dima, Colţescu sau Petrescu, campioana României n-a beneficiat de nicio eroare şi, drept urmare, e pe ultimul loc în grupă şi deja eliminată.
Iertaţi de penalty şi de eliminare
La Galaţi, trupa lui Reghecampf şi-a continuat seria prestaţiilor slabe din ultima perioadă, însă a mai smuls un punct după ce Iulian Dima i-a făcut campioanei o „respiraţie gură la gură“.
Mai întâi, în minutul 6, nu le-a dat celor de la Oţelul un penalty, deşi balonul a fost atins cu mâna de trei fundaşi stelişti: Gardoş, Varela şi Szukala! Prin comparaţie, săptămâna trecută, Alexandru Tudor a dictat penalty pentru Dinamo contra Pandurilor, în Cupa României, la o fază în care balonul şutat de Rus l-a atins în mână pe un apărător al gorjenilor, care se afla la 2-3 metri distanţă.
Apoi, în minutul 24, Dima n-a dat niciun cartonaş la un fault violent al lui Pintilii, din spate, direct pe pulpa adversarului, pentru care „închizătorul“ bucureştenilor ar fi trebuit să fie eliminat.
Niciun stelist n-a adus zece puncte
Dima e ultimul central care avantajează, evident, formaţ