Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTRA PRESEI: Planul americanilor privind gazele de şist în România

Publicat in Romania Libera, luni 9 decembrie 2013 ·

Scandalul Pungeşti este tratat pe larg în cotidianul Adevărul. ”Factorul Porumboiu. Ce spune cel mai influent om de afaceri din Vaslui despre scandalul Pungeşti”, titrează ziarul. Scandalul gazelor de şist de la Pungeşti durează de câteva luni, dar în această dispută nu s-a auzit deloc poate cea mai relevantă voce din Vaslui: Adrian Porumboiu, potent om de afaceri în domeniul agricol şi patronul echipei locale de fotbal.

Tot în Adevărul citim cum ”România aşteaptă să fie poftită în Schengen”. Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a fost, din nou, cel mai indignat român, după ce puterile europene au decis, încă o dată, să lase România şi Bulgaria în afara Schnegen. „Nu se pune problema de a abandona un obiectiv legitim al României, respectiv al Bulgariei. În acelaşi timp, nici nu poţi să stai în genunchi şi să stai cu mâna întinsă, câtă vreme noi am îndeplinit criteriile clare, obiectivele tehnice din acquis-ul Schengen şi, în acelaşi timp, plătim pentru lucruri care n-au legătură cu noi“, a declarat Corlăţean, potrivit jurnaliştilor ADV.

Adevărul mai tratează şi subiectul câinilor maidanezi: ”În jur de 200 de oameni au protestat în Piaţa Universităţii din Capitală. Trei manifestanţi au fost duşi la Secţia 3 de Poliţie”, scriu jurnaliştii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, în urma acestui incident, trei persoane au fost duse la secţia de poliţie: „Cei trei protestatari au forţat cordonul de jandarmi în cadrul manifestaţiei neautorizate din Piaţa Universităţii şi, de aceea, au fost reţinuţi şi transportaţi la Secţia 3. Cel mai probabil, ei riscă sancţiuni contravenţionale.“ Georgian Enache a mai declarat, pentru adevarul.ro, că nu au existat incidente grave şi că, în acest moment, mai puţin de 100 de persoane se află în Piaţă.

Evenimentul zilei scrie despre ”Caracatiţa din Ministerul Sănătăţii” care ”lasă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 14 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°