Acţionarii Impact au aprobat, astăzi, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, termenii şi condiţiile emisiunii de obligaţiuni, valoarea nominală fiind de 2,5 lei, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.
Maturitatea este de cinci ani, în timp ce valoarea maximă a ofertei de obligaţiuni este de 100 milioane lei.
Durata ofertei acţionarilor cu drept de preferinţă este de 31 de zişe calendaristice, iar cea a ofertei pentru investitori, 14 zile calendaristice.
Conversia se va realiza la valoarea activului net al companiei la data respectivă, dar nu mai puţin de valoarea nominală a unei acţiuni la data conversiei, potrivit sursei citate.
F.A. Acţionarii Impact au aprobat, astăzi, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, termenii şi condiţiile emisiunii de obligaţiuni, valoarea nominală fiind de 2,5 lei, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.

F.A.