• Deputatul de Buzău îl trimite pe preşedinte la Parchet, dacă are de făcut acuzaţii la adresa premierului Victor Ponta
Într-un târziu, la mai bine de 1 an şi jumătate de la preluarea puterii de U.S.L., preşedintele Traian Băsescu pare a fi „băgat în corzi” de iminenta „Comisie Călăraşi”, condusă de deputatul Eugen Nicolicea, dar şi de „mogulul” Dan Voiculescu, ale cărui televiziuni au difuzat informaţii incendiare.
Astăzi ar trebui să-şi înceapă activitatea faimoasa „Comisie Călăraşi”, cea care va ancheta – în mod parlamentar, evident – activitatea economică a familiei prezidenţiale. Simţind că-i fuge pământul de sub picioare, Traian Băsescu a făcut sâmbătă declaraţii cel puţin ciudate, având în vedere informaţiile deja devoalate de presă în afacerea cu teren din comuna Nana a judeţului Călăraşi, dar şi cele care-l privesc pe concubinul Ioanei Băsescu, avocatul Radu Pricop. Preşedintele României a încercat (a câta oară?) să arunce întreaga vină asupra „mogulilor”, după ce un reporter al Antena 3 l-a întâlnit la cumpărături, la mall. „Măcar să primească cineva o groază de bani. Da’, din câte ştiu, iar aţi avut o campanie de intoxicare!”, a afirmat Băsescu, referindu-se la cele 10 milioane de euro pe care ar trebui să le primească Pricop de la statul român. „Nu-i rău deloc (n.r. că se înfiinţează comisia). Poate învaţă şi politicienii să fie cinstiţi, să ia credite, nu să fure terenuri agricole de la A.D.S. Cel mai bine e să nu furi statul, să cumperi de la privaţi, cu credit!”, a spus Traian Băsescu, în timp ce îşi împingea căruţul de cumpărături spre maşină. Anterior, preşedintele îl acuzase pe premier de corupţie, într-o apariţie televiza-tă de la sfârşitul săptămânii trecute. „Ponta mai are nişte furii şi încearcă să-şi ascundă propria corupţie sub aceste acuzaţii gratuite. Victor Ponta e un premier corupt profund care încearcă să-şi ascundă