Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru 7 ianuarie 2014 judecarea recursului în dosarul ''Transformatorul'', în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, informează Agerpres.
La termenul de luni al procesului, avocaţii ar fi trebuit să depună în scris toate motivele avute în vedere la declararea recursurilor, lucru care nu s-a întâmplat.
Preşedinta completului de judecată, Livia Stanciu, le-a atras atenţia avocaţilor că este pentru ultima oară când mai amână dosarul pe aceste motive de procedură, asigurându-i că pe 7 ianuarie 2014 toţi inculpaţii vor fi audiaţi.
Pe 12 iulie, un complet de la instanţa supremă l-a condamnat pe Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare cu executare, aceeaşi pedeapsă fiind dată şi fratelui acestuia, Lucian Fenechiu.
De asemenea, Ioan Turbatu şi Ioan Mărghidan, directori generali la SISEE Moldova, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată, Petru Andronache, director comercial la Electrica Moldova, a primit pedeapsa cea mai mare, de şapte ani de închisoare, iar Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la firma Europlus SRL Iaşi, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
Instanţa i-a obligat pe Relu şi Lucian Fenechiu, Petru Andronache, Ioan Turbatu şi Mihai Bogdan Damian la plata în solidar a sumei de 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova. Decizia nu este definitivă, iar toţi inculpaţii au făcut recurs.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru 7 ianuarie 2014 judecarea recursului în dosarul ''Transformatorul'', în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru c