Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a telefonat, ieri, preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici pentru a-i cere încă o dată să dialogheze cu opoziţia, a anunţat ONU într-un comunicat, citat de AFP.
Ban "şi-a exprimat profunda îngrijorare în faţa situaţiei din Ucraina şi a subliniat că nu trebuie să se recurgă la violenţă", afirmă comunicatul.
Secretarul general al ONU "a primit cu mulţumire asigurările preşedintelui, potrivit cărora vor fi lansate consultări pentru a se încerca o calmare a situaţiei".
Aproximativ 200.000 de susţinători ai integrării europene s-au adunat duminică la prânz în Piaţa Independenţei din Kiev pentru a cere demisia preşedintelui Viktor Ianukovici şi a guvernului condus de premierul Mykola Azarov, ca urmare a deciziei autorităţilor de a renunţa la acordul de asociere al Ucrainei cu Uniunea Europeană (UE).
F.A. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a telefonat, ieri, preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici pentru a-i cere încă o dată să dialogheze cu opoziţia, a anunţat ONU într-un comunicat, citat de AFP.

F.A.