Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul judecătoarelor: Mai mulţi inculpaţi şi-au recunoscut faptele. Viorica Dinu, audiată joi

Publicat in Mediafax, luni 9 decembrie 2013 ·

Mai mulţi inculpaţi din dosarul judecătoarelor de la Tribunalul Bucureşti acuzate de fapte de corupţie şi-au recunoscut faptele, limitele lor de pedeapsă prevăzute de lege putând fi astfel scăzute cu o treime, iar instanţa a stabilit ca Viorica Dinu să fie audiată joi.

Printre cei care au recunoscut comiterea faptelor se numără soţii Daniel şi Daniela Petre, care au fost audiaţi, luni, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB). Primul, avocat în Baroul Bucureşti, se află în stare de arest preventiv, el fiind acuzat de anchetatori de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă, dar şi de complicitate la comiterea a trei infracţiuni de luare de mită.

Daniel Petre a povestit instanţei Curţii de Apel Bucureşti modul în care s-au desfăşurat faptele. "I-am trimis, prin soţia mea, un bileţel, prin care am întrebat-o pe judecătoarea Viorica Dinu ce ştie despre dosarul lui Dinel Staicu şi dacă el poate fi pus în libertate. Dinu mi-a răspuns, prin soţia mea, că eliberarea lui este fezabilă", a spus Petre, în faţa instanţei.

Totodată, el a menţionat că judecătoarea Viorica Dinu a primit 145.000 de euro, pe care i-a restituit, până la urmă, pentru că Dinel Staicu nu a primit o soluţie favorabilă, el nefiind eliberat din arest.

Prezentă în faţa instanţei, soţia lui Petre, Daniela Petre, a spus că îşi recunoaşte faptele prezentate în rechizitoriu, ţinând să menţioneze faptul că acestea au fost "greşeli, nu infracţiuni". "Pe Viorica Dinu am cunoscut-o într-o vacanţă în Turcia. A fost o întâlnire întâmplătoare, pe plajă. Ea era cu soţul, eu cu cei doi copii şi cu soţul meu. Nu a fost debutul vreunei prietenii. N-am schimbat niciodată numere de telefon şi nu ne-am făcut confidenţe", a povestit Daniela Petre.

Totuşi, ea a recunoscut că a făcut câteva vizite acasă la Viorica Dinu, "în calitate de cunoştinţe". "Eu eram însărcinată cu cel de-

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00

News.ro acum 18 minute
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Confom legii, campania electorală începe c

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°