În data de 6 decembrie 2013, la Şcoala Gimnazială Tichileşti, a fost organizată ziua şcolii, ca o activitate cultural-artistică, intitulată “Balul Iernii”, organizată de elevii claselor a VIII-a, îndrumaţi de prof. diriginţi Eugenia Lăzărică şi Cătălina Cuzmin.
În prezenţa distinşilor invitaţi, respectiv primarul localităţii, Gicu Davidescu, viceprimarul Nicolae Mihai, inspectorul Dan Gheorghiţă, de la ISJ Brăila, directorul Şcolii Gimnaziale Chiscani, Mihai Anghel şi preoţii de la parohiile Albina şi Tichileşti, elevii şcolii gazdă au desfăşurat un interesant program artistic.
Astfel, festivitatea a fost deschisă de eleva Maria Novac, ce a interpretat cu profunzime artistică colinde la vioară, urmată de elevii celorlalte clase îndrumaţi de învăţătorii şi profesorii diriginţi, care au prezentat scenete precum “D-l Goe “, ”Doi pictori năstruşnici” şi “Mazărea” , dans ţigănesc, cu volute de rochii şi pasiuni arzânde şi coregrafii antrenante, pe ritmuri moderne.
“Am remarcat seriozitatea şi dăruirea cu care elevii au tratat activitatea, accentele lor de real talent artistic şi am constatat cu acest prilej, dincolo de “luminile rampei”, eforturile cadrelor didactice coordonatoare”ne-a declarat prof.Elena Vâlsan, dir. adj.al unităţii şcolare.
Apoi, un duet de muzică uşoară a deschis parada costumelor ecologice, din materiale reciclabile, organizată în spiritul educaţiei elevilor pentru protecţia mediului.
Au fost prezenţi şi copiii din colonia de la km 10, care au primit daruri de Moş Nicolae, de la elevii şcolii gazdă, dar şi din partea Şcolii Speciale Tichileşti.
După programul artistic, a urmat masa festivă, sfinţită de preoţii parohiilor din Albina şi Tichileşti, la care au participat toţi cei prezenţi.
“Am căutat să aducem ceva din spiritul sărbătorilor de iarnă în sufletele elevilor noştri,