Casa de Ajutor Reciproc (CAR) a Filialei Roman a Alianței Pensionarilor din România acordă un ajutor financiar în valoare de 50 de lei membrilor pensionari cu venituri foarte mici.
Fondurile provin din contribuția benevolă a pensionarilor, membri ai CAR a Alianței Pensionarilor. ”Numărul pensionarilor din CAR este redus. Din acest motiv, numărul celor care au răspuns campaniei noastre sociale intitulată «Dați un leu pentru pensionarii săraci!» a fost mic. Ca urmare, ajutoarele nerambursabile sunt acordate numai pensionarilor singuri și cu venituri foarte reduse, de până la 600 de lei. Suma pe care o vor primi beneficiarii acestui ajutor, de 50 de lei, este mică, dar este tot ce putem oferi persoanelor vârstnice pentru sărbătorile de iarnă”, a precizat Vasile Fecioru, vicepreședintelui CAR a Alianței Pensionarilor.
Suma totală adunată în urma acestei campanii a fost de 300 de lei. De acest ajutor nerambursabil vor beneficia șase pensionari, membri ai CAR a Alianței Pensionarilor.
Casa de Ajutor Reciproc (CAR) a Filialei Roman a Alianței Pensionarilor din România acordă un ajutor financiar în valoare de 50 de lei membrilor pensionari cu venituri foarte mici.
Fondurile provin din contribuția benevolă a pensionarilor, membri ai CAR a Alianței Pensionarilor. ”Numărul pensionarilor din CAR este redus. Din acest motiv, numărul celor care au răspuns campaniei noastre sociale intitulată «Dați un leu pentru pensionarii săraci!» a fost mic. Ca urmare, ajutoarele nerambursabile sunt acordate numai pensionarilor singuri și cu venituri foarte reduse, de până la 600 de lei. Suma pe care o vor primi beneficiarii acestui ajutor, de 50 de lei, este mică, dar este tot ce putem oferi persoanelor vârstnice pentru sărbătorile de iarnă”, a precizat Vasile Fecioru, vicepreședintelui CAR a Alianței Pensionarilor.
Suma totală adunată în urma acestei campanii a fo