Scris de M. Hoster - Greşelile de arbitraj din ultima perioadă, mai ales cele din meciul de la Chiajna, au făcut ca cei de la ACS Poli Timişoara să reacţioneze. Prin vocea şi semnătura preşedintelui Consiliului Director, Florenţiu Staicu, clubul bănăţean a dat publicităţii o scrisoare deschisă în care acuză greşelile produse de arbitri împotriva echipei în campionatul Ligii 1.
Supărare mare la ACS Poli Timişoara. Afectată direct de arbitrajele defavorabile din ultimele meciuri, cei de la club au decis să protesteze împotriva situaţiei existente. Metoda aleasă: o scrisoare deschisă. Iată conţinutul integral al documentului făcut public luni:
„ACS Poli Timișoara este un club susținut financiar și moral de Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnica. Noul club-fanion al Banatului a fost organizat pe principiul promovării specialiștilor locali, din punct de vedere managerial și sportiv, inclusiv prestația publică a reprezentanților ACS Poli fiind una civilizată, în ton cu spiritul Timișoarei. Vrem să creăm un club pe baze locale, de aceea, financiar și logistic am demarat un proiect de dezvoltare a Centrului de copii și juniori. De asemenea, am crescut din punct de vedere sportiv, ACS Poli fiind una din echipele cu o prestație cel puțin onorabilă în acest sezon de Liga I.
Am încercat, în acest tur de campionat, să ne disociem prin discurs de obișnuitele polemici negative care de ani de zile domină fotbalul românesc. Deși există critici în acest sens din partea unor jurnaliști sau suporteri, am preferat să evităm așa-zisele “presiuni” mediatice asupra arbitrilor, înainte sau după jocurile de Liga I. Mai mult, considerăm primordială analiza prestațiilor propriei noastre formații, înainte de a vorbi despre greșelile comise (sau nu) de “cavalerii fluierului”.
Constatăm însă, pe de altă parte, că în ultim