Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român, proprietar de hoteluri în Austria, impune standarde în industria ospitalității

Publicat in Ziua de Vest, luni 9 decembrie 2013 ·

Lucian Asandi este unul dintre cele mai bune exemple pentru contrabalansarea imaginii negative a românilor peste hotare

A reușit acolo unde, de obicei, izbutesc nativii și nu cei sosiți din Est, mai ales din Est! A făcut carieră într-o țară unde, oricât am încerca să ambalăm diplomatic afirmațiile, străinii nu sunt văzuți cu ochi buni.

Unul din statele aseptice, occidentale, în care niciodată nu vei fi considerat cu adevărat de-al locului, chiar și după zeci de ani de locuit și lucrat acolo. Oarecum paradoxal, însă, în Austria, ca și în Germania, Marea Britanie sau alte state din Bătrâna Europă, poți face carieră în domenii guvernate de concurență, dacă ești serios, ai spirit antreprenorial și respecți regulile. ”Poți face orice, aici, în Austria, dacă respecți legea și regulile pe care le respectă toată lumea”, spune eroul reportajului nostru, un român deosebit, pe care vi-l vom prezenta în rândurile care urmează.

Sportiv refugiat

Lucian Asandi are acum 50 de ani, pe care nu-i arată, a fost sportiv de performanță. A făcut lupte la Clubul Steaua, ocazie cu care, ca mulți tineri de atunci, a văzut ce înseamnă Occidentul, libertatea. Așa că, la sfârșitul lui 1987 a ales calea libertății, rămânând mai întâi în Italia, apoi definitv în Austria. Colegii lui au rămas fie la Graz, Austria, fie în Canada sau Noua Zeelandă. Lucian Asandi a ales Viena. A continuat să facă sport o perioadă, dar cum în Austria la acel moment sporturi importante de performanță erau considerate doar fotbalul și tenisul, nu s-a putut întreține doar din practicarea luptelor. ”Am căutat orice fel de muncă, pentru că altfel nu putea obține dreptul de a lucra aici, povestește Lucian Asandi. Am spălat multă vreme vase, nu mi-e rușine de asta, dar am avut, în cadrul firmei unde am lucrat, toată ascensiunea ierarhică. Aici am făcut liceul, apoi facultatea, pe banii mei, pent

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 50 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 23 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

TikTok construiește o nouă versiune a aplicației pentru utilizatorii americani

Mediafax acum 56 minute
Informația a fost prima dată raportată de publicația The Information, citând surse anonime, notează Reuters. TikTok a elaborat un plan de a lansa noua versiune a aplicației în magazinele de aplicații din SUA în data de 5 septembrie. Raportul a punct

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 6 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°