Vă ziceam data trecută ce s-ar întîmpla cu oceanele lumii dacă Pămîntul s-ar opri. Adică o zi ar dura cît un an. Sau, ca o variantă mai plauzibilă, pentru că asta cu opritul e cam imposibilă, dacă rotația Terrei s-ar sincroniza cu revoluția în jurul Soarelui. Adică să ajungă la situația în care ar arăta Soarelui mereu aceeași față, cum face Luna astăzi cu Pămîntul. Ce urma să se întîmple era formarea a două oceane uriașe la poli, în timp ce ecuatorul ar fi rămas pe uscat.

Dar asta ar fi cea mai mică dintre problemele ridicate de un astfel de scenariu. Să reluăm: Pămîntul își încetinește rotația. De la 24 de ore, cît durează acum o tură în jurul axei, ajunge la 365 de zile. Asta nu e imposibil, de fapt chiar asta se întîmplă, toată bîțîiala apei cu mareele ei consumă energie încet, dar sigur. La fel, mareele de nesesizat ale scoarței: odată cu fiecare maree, scoarța de sub noi se ridică și ea, cu vreo 25 de centimetri. Ei bine, energia consumată cu ridicarea mărilor și a uscatului trebuie luată din ceva. Iar acel ceva este rotația în jurul propriei axe. Astfel că Pămîntul se rotește tot mai încet, iar ziua se lungește. Dar nu vă îngrijorați, încă nu vi se lungește programul de lucru: procesul de încetinire este foarte lent, ziua va avea 25 de ore abia peste 140 de milioane de ani. Însă încetinirea este inexorabilă: acum 4,5 miliarde de ani, pe cînd abia se formase Pămîntul, o zi avea doar cinci ore!

Dar hai să ne întoarcem la scenariul nostru miniapocaliptic. Terra se blochează cu aceeași față către Soare. Marele nostru noroc (mă rog, al urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor) va fi că treaba asta se întîmplă foooooaaaaaarteeeeee lent. (Atît de lent că, pînă să se întîmple, explodează Soarele.)

Dacă cineva ar opri, cumva, rotația Terrei brusc, ar fi destul de nasol. Puteți calcula și voi ce viteză liniară are Terra la Ecuator: un punct fi