Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a anuntat ca, in perioada 10-15 decembrie, se vor face controale in toate cele 340 de spitale publice din tara.
"Am luat decizia si am semnat un ordin de ministru prin care in toate cele 340 de spitale publice din Romania vom institui controale tematice in perioada 10-15 decembrie. Controalele vor fi efectuate de reprezentantii Directiilor Judetene de Sanatate Publica", a anuntat ministrul.
Eugen Nicolaescu a mentionat si aspectele care vor intra in vizorul celor care vor face controalele.
"In primul rand se urmareste asigurarea cu medicamente si materiale sanitare pentru desfasurarea in bune conditii a actului medical, verificarea stocurilor curente si a celor de urgenta. In al doilea rand se va verifica daca exista o planificare medicala, ma refer la liniile de garda.
Se va verifica si modul de organizare si functionare a desfacerii de medicamente, respectiv existenta farmaciilor cu program non stop in perioada Sarbatorilor. Se va incerca prevenirea situatiilor care ar putea sa se iveasca in conditii de iarna. Se va urmari si asigurarea sistemului medical in mediul rural. De asemenea, se va verifica si mentinerea in stare buna de functionare a echipamentelor de urgenta", a mai spus ministrul.
Oficialul a mai anuntat ca, in urma rapoartelor, se va intocmi un plan de masuri in ceea ce priveste buna functionare a spitalelor. Pe data de 19 decembrie, acest plan va fi prezentat tuturor partilor interesate.
"Planul de masuri va fi prezentat si dupa care, pe data de 19 decembrie, la o video-conferinta, il vom prezenta tuturor celor interesati: prefecti, DSP-uri, coordonatori de directii medicale, manageri de spitale si reprezentanti ai colegiilor medicilor si farmacistilor la nivel de judet", a incheiat ministrul.
Ministrul Sanatatii