Alexandru Lăpuşan

Încă de la apariţia primelor forme de organizare administrativă, oamenii şi-au delimitat spaţiul existenţial neprecupeţind nici un efort ori sacrificiu pentru a-l păstra sau a-l extinde. După cum nevoile grupului o cereau. Grupurile mici erau uşor spulberate sau asimilate de către cele mari, mai puternice. După atingerea unei dimensiuni minime (număr de membri şi evident teritoriul stăpânit) au început să se consolideze primele caracteristici ale popoarelor. Obiceiurile (cultura), limba şi teritoriul nu lipsesc din orice analiză sau descriere a unui popor. Chiar şi-n perioadele istorice când mai multe popoare erau cuprinse în cadrul unor imperii. Teritoriul a fost evidenţiat prin harti care, de la primul atlas (Gerardus Mercador 1595), au suferit modificări continue. Scopul era definit de extinderea spaţiului vital pentru: dobândirea de bogăţii naturale, creşterea numărului supuşilor, puncte geostrategice economice sau militare, etc. Mijlocul prin care erau atinse scopurile era, mai totdeauna, războiul. Modificarea graniţelor nu a însemnat neapărat dispariţia unui popor. Cultura şi limba l-au făcut să dăinuie, iar atunci când oportunităţile vremurilor i-au fost favorabile şi-a adjudecat stăpânirea teritoriului şi dreptul de a avea un loc (recunoscut) pe harta lumii. De la prima unire (mai 1600) când Mihai Viteazu se intitula “… din mila lui Dumnezeu, domn al Tării Româneşti, al Ardealului şi a toată Tara Moldovei” şi până în zilele noastre, naţia română a avut multe de pătimit. Provinciile româneşti, dependente de cele trei imperii din vecinătate, reuşesc să valorifice interesele marilor puteri ce au susţinut Turcia in Războiul Crimeii (1853-1856) şi după pacea de la Paris (1856) se realizează unirea Moldovei cu Ţara Românească (Al.I.Cuza-24.01.1859). Marea Unire se va înfăptui după primul război mondial (Carol I – 01.12.1918). Atunci apar