Astăzi, în cadrul unei videoconferinţe, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Florea Oprea, a cerut forţelor de intervenţie să intervină prompt atunci când participanţii la adunări publice încalcă legea şi „stânjenesc folosirea firească a drumurilor publice“.
Potrivit agenţiei Mediafax, Florea Oprea le-a cerut jandarmilor să intervină şi să ia toate măsurile prevăzute de lege, atunci când situaţia o impune. Cel mai probabil, secretarul de stat a făcut aluzie la evenimentele de sâmbătă, 7 decembrie, atunci când aproximativ 500 de protestatari au devastat gardul împrejmuitor al perimetrului concesionat de Chevron în localitatea Siliştea, din comuna Pungeşti.
„Vă cer să urmăriţi ca aceste activităţi, prevăzute în mod expres de legiuitor, să se desfăşoare în conformitate strictă cu legea, paşnic şi civilizat, fără să stânjenească în niciun fel folosirea firească a drumului public. În situaţia în care nu se respectă prevederile legale, vă rog să luaţi toate măsurile prevăzute de lege“, a spus Florea Oprea.
În cadrul videoconferinţei au participat toţi repreznetanţii Comandamentelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din ţară, în frunte cu prefecţii, şefii inspectoratelor de poliţie şi jandarmi.
(Sursa: adevarul.ro) Astăzi, în cadrul unei videoconferinţe, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Florea Oprea, a cerut forţelor de intervenţie să intervină prompt atunci când participanţii la adunări publice încalcă legea şi „stânjenesc folosirea firească a drumurilor publice“.
Potrivit agenţiei Mediafax, Florea Oprea le-a cerut jandarmilor să intervină şi să ia toate măsurile prevăzute de lege, atunci când situaţia o impune. Cel mai probabil, secretarul de stat a făcut aluzie la evenimentele de sâmbătă, 7 decembrie, atunci când aproximativ 500 de protestatari au devasta