Președintele CEC Bank, Radu Ghețea, directorul direcției de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză și vicepremierul Daniel Chițoiu vor fi audiați astăzi în cadrul comisiei de buget-finanțe din Senat.
Potrivit președintelui Comisiei, Cosmin Nicula, audierile vor începe la ora 11:00 cu președintele CEC Bank.
'Vom începe audierile luni dimineaţă, la ora 11,00, cu Gheţea, continuăm cu Cinteză şi terminăm cu Chiţoiu', a declarat vineri preşedintele Comisiei de buget-finanţe a Senatului, Cosmin Nicula, citat de Agerpres. El a adăugat că şi în zilele următoare vor avea loc audieri, membrii Consiliului de Administraţie al CEC fiind aşteptaţi la Comisia de buget-finanţe a Senatului în data de 10 decembrie.
'Calendarul ulterior, în funcţie de ce vom analiza în cursul zilei de luni, va fi următorul: Radu Gheţea - ori de câte ori va fi nevoie pentru comisie, Daniel Chiţoiu - ori de câte ori va fi solicitat de către comisie, membrii Consiliului de Administraţie şi de acordare a creditelor de la CEC, în zilele de marţi şi miercuri', a precizat Nicula.
Concluziile Comisiei vor fi cuprinse într-un raport care va fi prezentat până cel târziu în data de 18 decembrie Biroului Permanent al Senatului.
Cosmin Nicula a ţinut să precizeze că ancheta făcută de Comisia de buget-finanţe nu vizează creditul luat de Ioana Băsescu pentru achiziţionarea terenului din Călăraşi: "Nu discutăm despre terenul Ioanei Băsescu, această comisie are rolul de a analiza activitatea managerială a CEC. Eu nu am în vedere analizarea creditelor date de către CEC persoanelor fizice sau juridice din România, pe mine mă interesează activitatea managerială a conducerii acestei instituţii".
Despre faptul că înfiinţarea comisiei a avut legătură cu scandalul creditului luat de Ioana Băsescu de la CEC Bank, Cosmin Nicula a comentat: "Ne-am sesizat to