Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: "Trebuie făcută o anchetă pentru a afla cine l-a promovat pe Dima"

Publicat in Pro Sport, marți 10 decembrie 2013 ·

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a criticat şi el prestaţia centralului Iulian Dima de la meciul Oţelul - Steaua, scor 1-1, lăsând să se înţeleagă că arbitrul a fost promovat de fostul preşedinte al CCA, Ion Crăciunescu.

"Dacă nu apărea acea hotărâre a unei instanţe, să reangajăm un personaj sinistru al arbitrajului românesc, lucrurile s-ar fi derulat în regulă. De altfel, cred că trebuie să fac o anchetă şi să vedem cine l-a promovat pe Dima şi să vedem dacă are sau nu valoare, dacă merita sau nu să fie promovat. Eu am să declanşez aceasată anchetă ca să mă lămuresc şi eu, ca titlu informativ, ce s-a întâmplat cu acest băiat, cum a ajuns în arbitraj. Din câte constat este mai micuţ de statură, aşa, ca băiatul lui Avram. Există o strategie şi un proiect care nu se pot realiza de pe o zi pe alta, eu am mare încredere că în viitorii doi ani se va cerne şi această meserie de arbitru. Cred că evidenţa nu mai poate să ţină loc unui comentariu. Adică ai faulturi ca lumina zilei... Nu sunt un tehnician al arbitrajului, nu i-am iubit niciodată când jucam, pentru că îmi dădeam seama că greşesc destul de mult, de multe ori intenţionat. Dar sunt judecătorii meciurilor şi este nevoie de ei. Nu sunt un analist al arbitrajelor, dar (n.r. - Dima) trebuia să dea nişte cartonaşe galbene, probabil şi un cartonaş roşu... Problema este de istoric: de luat şi analizat cum se mişcă în teren, problemele tactice, aplicarea legilor jocului", a spus Sandu, la Dolce Sport.

Reprezentanţi ai echipelor rivale Stelei l-au acuzat pe arbitrul Dima că i-a favorizat pe "roş-albaştri" în meciul de la Galaţi. Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, luni, că Steaua a început să transfere arbitri, făcând referire la centralul Iulian Dima. Mai mult, oficialii dinamovişti au inscripţionat un tricou al echipei Steaua, cu numele lui Dima şi cu numărul 25 (titlul care urm

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 30 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 27 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°