În ultima perioadă s-a înregistrat o creştere a cazurilor de şoferi care conduc sub influenţa alcoolului. Dacă o fi de vină frigul sau apropierea Sărbătorilor de iarnă mai puţin contează. Important este că cei care sunt prinşi şi-au făcut cadoul de Moş Crăciun: dosar penal!
Băneşti: 0,43
De Sfântul Nicolae, şoferul unui camion a fost oprit pe DN1 în dreptul localităţii Băneşti. Întrucât mirosea a alcool, poliţiştii i-au pus etilotestul, iar rezultatul a fost clar: 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce i-au fost recoltate probe la spital, i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice.
Ceptura: 0,63
Poliţiştii din Mizil au prins şi ei un şofer beat la volan şi i-au întocmit dosar penal din aceeaşi cauză. Omul a fost surprins pe DJ 102K, pe raza comunei Ceptura. Tot în Ceptura, la sfârşitul săptămânii, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Conducătorul unui autovehicul a lovit o maşină parcată. Agenţii şi-au dat seama imediat de ce. Era beat criţă, etilotestul stabilind o cantitate de 0,77 mg/l alcool.
Blejoi: 1,21
Şi mai beat a fost un şofer testat pe raza comunei Blejoi. Acesta avea nu mai puţin de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat! Şi el a fost dus la spital pentru recoltarea de probe şi, desigur, a primit dosar penal.
Egalitate între sexe
Dar nu numai bărbaţii scapă la băutură, ci şi femeile. O doamnă a fost testată pe data de 8 decembrie, iar poliţiştii au rămas mască: 0,44! Doamna în cauză a fost condusă politicos la Spitalul Judeţean, pentru stabilirea alcoolemiei. Galanţi, poliţiştii i-au întocmit şi dosar de cercetare penală. Tags: beti alcool etilotest politia dn1 control femeie beata
În ultima perioadă s-a înregistrat o creştere a cazurilor de şoferi care conduc sub influenţa alcoolului. Dacă