Naţionala de handbal feminin a României a obţinut, luni, cea de-a doua victorie la Campionatul Mondial din Serbia, în faţa Australiei, cu scorul de 32-13 (16-7), într-un meci contând pentru grupa D a competiţiei.
Antrenorul Gheorghe Tadici a aliniat jucătoarele cele mai tinere din lotul României, odihnind jucătoarele mai experimentate, echipa neavând nicio problemă în a se impune la scor în faţa mai slab cotatei, Australia.
Jucătoarea meciului a fost aleasă de IHF pivotul Georgiana Ciuciulete.
Marcatoare: România - Ciuciulete 7 goluri, Pîrvuţ 6, Buceschi 5, Perianu 4, Nechita 3, Dincă 2, Pintea 2, Marin 2, Ţăcălie 1; Australia - Potocki 5 goluri, Bentwit 2, Meded 2, Cook 1, McAfee 1, Smiljanici 1, Boyd 1.
Naţionala României a debutat sâmbătă la CM din Serbia, cu o victorie împotriva Tunisiei, în grupa D, cu scorul de 27-17 (15-8).
Luni, în grupa D, s-au mai înregistrat rezultatele Tunisia - Ungaria 24-26 şi Cehia - Germania 32-37.
După două etape, România, Germania şi Ungaria sunt la egalitate, cu câte 4 puncte, pe primele trei poziţii ale clasamentului grupei D, ultimele trei locuri fiind ocupate de Cehia, Tunisia şi Australia, toate fără niciun punct.
Programul în continuare al meciurilor din grupa D, din care face parte şi naţionala României, este următorul:
10 decembrie: Cehia - Tunisia, Germania - România (18.00), Ungaria - Australia;
12 decembrie: Australia - Cehia, Germania - Tunisia, România - Ungaria (20.15);
13 decembrie: Tunisia - Australia, Ungaria - Germania, România - Cehia (20.15).
Echipa României va juca la Novi Sad până în optimile de finală.
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, meciurile fiind programate în 15-16 decembrie, la Belgrad şi Novi Sad. Partidele din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, în aceleaşi oraşe, i