Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestul transportatorilor ocoleşte municipiul Bistriţa. Deocamdată (FOTO/VIDEO)

Publicat in Citynews, luni 9 decembrie 2013 ·

Protestul Confederaţiei Naţionale Rutiere prin care la nivel naţional peste 86.000 de camioane ar putea rămâne pe loc, nemulţumiţi de anunţata scumpire a carburanţilor, pare a ocoli municipiul Bistriţa.

Atât la intrarea în municipiul Bistriţa, cât şi pe drumul de centură traficul se desfăşoară normal, camioanele nefiind "trase pe dreapta" de şoferi, însă numărul camioanelor care tranzitează oraşul este redus.

"Ministerul Transportatorilor nu şi-a respectat, în ultima perioadă, angajamentele în ceea ce priveşte îmbunătăţirea contextului legislativ în care transportatorii îşi desfăşoară activitatea. Tocmai de aceea, noi sperăm că începând de luni, 9 noiembrie, peste 86.000 de camioane vor rămâne pe loc la nivelul întregii ţări, acţiunea urmând să continue pe termen nelimitat', a afirmat Augustin Hagiu, consultant în transporturi şi preşedinte al Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR), citat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al CNR, transportatorii rutieri de mărfuri reclamă, totodată, măsura anunţată de Guvern, de scumpire a carburanţilor, o dată prin creşterea accizei, dar şi prin noua taxă de 7 eurocenţi + TVA, introdusă în preţul carburanţilor.

"Transportatorii autohtoni nu pot înţelege şi nici nu pot accepta explicaţiile lipsite de logică prin care Guvernul încearcă să justifice abuzul comis. Astfel, 'amortizarea' celor şapte eurocenţi pe fondul presupuselor predicţii privind scăderea cotaţiei internaţionale a barilului este o aberaţie şi un non-sens, atâta timp cât, într-o asemenea situaţie, în ţările europene preţul carburanţilor va fi mai mic decât în România, fapt ce aruncă şi mai mult transportatorii români în afara competiţiei din piaţa europeană şi regională", se spune în comunicat.

Decizia de intrare în grevă a fost luată pe 29 noiembrie, în cadrul unei reuniuni desfăşurate lângă Sibiu, la care au participat reprezentanţi ai

Articolul in Citynews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 5 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 8 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 10 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 5 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 13 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 9 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°