Cineva spunea că şi Iulian Dima ar trebui măsurat dacă are înălţimea regulamentară pentru a vedea mingea dintre firele dese de iarbă. Doar ţineţi minte ce vâlvă s-a creat în jurul mignonului Marius Avram, dacă stă pe vârfuri la măsurători, dacă are talonete, dacă bila din fluierul său nu e cumva prea grea pentru a fi învârtită de suflul arbitrului de buzunar. Culmea e că, la fel ca în precedentul caz, şi aici trebuie mers la certificatele de naştere sau de căsătorie, nu la actele medicale. Avram junior îl avea pe tatăl său, Vasile, în fruntea CCA. Iulian Dima îl are în fotbal pe vărul său prin alianţă, Marius Ianuli, zis şi Mache, la rândul său unul dintre nepoţii lui George Becali.

Aşadar, un văr a arbitrat în teren meciul altui văr şi, culmea ironiei, a greşit repetat în favoarea echipei celui cu care s-a înrudit în urma căsătoriei. Sângele apă nu se face, eşti tentat să exclami, dar codul ADN al lui Dima diferă un pic de cel al lui Mache. Evident, diferenţele sunt subtile şi nimeni n-a reuşit încă – sau nimeni nu ne-a anunţat încă de o asemenea descoperire - să izoleze genele empatiei, ticăloşiei, simpatiei, incompetenţei şi lăcomiei pentru a vedea dacă greşelile lui Dima sunt generate cromozomic, prin alianţa cu Mache.

În timp ce acest text se deşiră pe ecranul calculatorului, Laurenţiu Reghecampf încearcă mieros să ne explice la o emisiune TV că trebuie să fim mai buni, să nu mai picăm în păcatul bănuielii în cazul domnului Dima. Îndemnul vine de la un om care, prin prezenţa în fotbalul german, ne îmbie angelic să-l ridicăm deasupra păcatului suprem din fotbal, suspiciunea, chiar dacă el însuşi a fost cercetat şi acuzat în mod repetat pentru relaţii morale nefireşti, pe scurt blaturi.

Reghecampf a concluzionat, “arbitrii n-o fac voit!”. Îţi vine să urli de fericire că, ajutat de un guru al corectitudinii, ai pătruns misterul arbitrajului,