Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de mii de greci abuzează de suspendarea executării silite a locuinţelor şi nu plătesc ratele la creditele ipotecare, chiar dacă au bani

Publicat in Gandul, luni 9 decembrie 2013 ·

În total, legea care opreşte executările silite protejează aproximativ 200.000 de persoane cu împrumuturi ipotecare şi întârzieri la plată mai mari de 90 de zile, potrivit Kathimerini.

Datele au fost publicate înainte ca Parlamentul elen să ia în discuţie posibila prelungire a moratoriului după data de 31 decembrie. Creditorii internaţionali ai ţării - FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană - cer autorrităţilor elene să nu extindă moratoriul impus pe o perioadă de cinci ani la începutul anului 2009, în contextul crizei financiare globale.

Guvernul încearcă să găsească o modalitate de a-i proteja în continuare pe grecii care nu-şi pot plăti ratele din cauza scăderii veniturilor sau a şomajului.

Totodată, executivul vrea să ajute băncile să-şi consolideze situaţia financiară, după ce au fost recapitalizate cu mai multe zeci de miliarde de euro din fonduri împrumutate de stat de la ţările zonei euro şi FMI.

Datele băncilor arată că persoanele care abuzează de moratoriul privind executările silite tind să aibă şi cele mai mari împrumuturi, în unele cazuri de până la 500.000 de euro.

Deciziile instanţelor din Grecia par să susţină afirmaţiile băncilor, potrivit Kathimerini. Astfel, tribunalele au respins un număr mare de cereri pentru protecţie de la plata ratelor după ce au descoperit că solicitanţii au încercat să ascundă o parte importantă a activelor.

În total, legea care opreşte executările silite protejează aproximativ 200.000 de persoane cu împrumuturi ipotecare şi întârzieri la plată mai mari de 90 de zile, potrivit Kathimerini.

Datele au fost publicate înainte ca Parlamentul elen să ia în discuţie posibila prelungire a moratoriului după data de 31 decembrie. Creditorii internaţionali ai ţării - FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană - cer autorrităţilor elene să nu extindă moratoriul impus pe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 29 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 4 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

31°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°