Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un copac tăiat pe jumătate a strivit cu o forţă teribilă doi oameni

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 9 decembrie 2013 ·

O bătrână în vârstă de 80 de ani şi un bărbat de 51 de ani au murit în condiţii pe cât de tragice pe atât de stupide, fiind striviţi de un copac tăiat doar pe jumătate. Tragedia s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 11.00, în satul Zahareşti, comuna Stroieşti. Cei doi oameni se aflau la aproximativ 20 de metri de copac, ei fiind omorâţi practic de crengile acestuia, care s-au prăvălit cu o forţă teribilă peste ei.

Tăierea copacului doar pe jumătate, o mişcare fatală

Sâmbătă dimineaţă, Ileana Blahovici, în vârstă de 80 de ani, şi soţul ei, Ion Blahovici, de 83 de ani, părinţii a trei copii, l-au chemat la Zahareşti pe ginerele lor, Ionel Popovici, pentru a tăia cu drujba o răchită înaltă, aflată lângă un pârâu, pe terenul celor doi vârstnici, teren care se află peste drum de casa acestora. Ginerele a venit însoţit de Frantz Coza, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Suceava.

Din ancheta poliţiei rezultă că acesta din urmă a secţionat la bază aproximativ jumătate din tulpina copacului, după care, din cauză că era vânt, s-a oprit. Bărbatului i-a fost teama că din cauza vântului copacul ar putea cădea spre drumul comunal şi spre gardul gospodăriei celor doi bătrâni.

„Ne-am pornit să tăiemnişte lemne, dimineaţa a venit un om de la Suceava adus de ginerele meu, dar s-a oprit din cauza vântului, ne gândeam să nu păţim ceva”, a relatat, după producerea tragediei, Ion Blahovici, bătrânul de 83 de ani.

Din păcate, oamenii nu au scăpat exact de ceea ce se temeau, iar tăierea copacului pe jumătate avea să fie o mişcare fatală.

Bătrâna venea cu vaca de la pârâu în momentul în care copacul s-a prăbuşit peste ea

Având în vedere şi faptul că bătea vântul, copacul s-a prăbuşit cu o forţă teribilă. La aproximativ 20 de metri de rădăcină, pe drumul comunal, se aflau Frantz Coza, bărbatul care tăiase cu drujba jumătate din trunchi, ş

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°