Tinmar Ind, cea mai mare companie privată de comerţ cu energie, controlată de Augustin Oancea, a ajuns în primele nouă luni ale anului la afaceri de peste 1,2 miliarde de lei (280 de milioane de euro), cu 24% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, cifra fiind apropiată de businessul realizat în tot anul 2012.
WikiZF: Profilul companiei Tinmar Ind
Energia vândută de Tinmar Ind va ajunge din 2014 la peste 350 de consumatori finali, printre cei mai importanţi fiind Dacia, cel mai mare exportator al României, Kronospan sau InterAgro.
Potrivit datelor transmise de companie, Tinmar Ind a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 70,4 mil. lei (16 milioane de euro), de peste trei ori mai mare comparativ cu perioada similară din 2012. Anul trecut compania a terminat cu afaceri de 311 milioane de euro şi un câştig net de 6,8 milioane de euro.
„Menţinem trendul crescător”, spune George Voicu, directorul de furnizare al companiei. Continuarea pe ZFCorporate
Tinmar Ind, cea mai mare companie privată de comerţ cu energie, controlată de Augustin Oancea, a ajuns în primele nouă luni ale anului la afaceri de peste 1,2 miliarde de lei (280 de milioane de euro), cu 24% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, cifra fiind apropiată de businessul realizat în tot anul 2012.
WikiZF: Profilul companiei Tinmar Ind
Energia vândută de Tinmar Ind va ajunge din 2014 la peste 350 de consumatori finali, printre cei mai importanţi fiind Dacia, cel mai mare exportator al României, Kronospan sau InterAgro.
Potrivit datelor transmise de companie, Tinmar Ind a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 70,4 mil. lei (16 milioane de euro), de peste trei ori mai mare comparativ cu perioada similară din 2012. Anul trecut