Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Verificări la retrocedările de păduri din Mera

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 10 decembrie 2013 ·

Corpul de Control de la Ministerul Apelor şi Pădurilor a verificat în ultimele zile modul în care au fost realizate retrocedările de la Mera şi a cerut respectarea legislaţiei fondului funciar. La finalul acţiunii a fost întocmit un proces verbal şi urmează să fie întocmită nota de control. Subprefectul Cristi Misăilă a explicat că s-a dispus realizarea unor întâlniri la nivelul Comisiei Locale de fond funciar, Direcţiei Silvice Vrancea, Prefectură pentru a fi rezolvate problemele merenilor. Inspectorii Corpului de Control au constatat că deşi există sentinţe judecătoreşti referitoare la retrocedarea unei suprafeţe de circa 300 hectare de pădure, acest lucru nu a fost realizat până acum deoarece există un dosar instrumentat de procurorii DNA referitor la falsuri în documentaţiile depuse pentru retrocedări de pădure la Mera. Însă inspectorii au constatat şi neconcordanţe la anexa 37 cu retrocedările, care conţinea mai multe modificări şi unde suprafeţele nu corespundeau mereu cu realitatea din teren.

Oamenii reclamă de doi ani de zile că li se amână retrocedarea a 292 hectare de pădure pentru care au hotărâre judecătorească definitivă. Reprezentanţii sătenilor au venit în numeroase rânduri la Prefectură şi Direcţia Silvică în încercarea de a grăbi punerea în posesie cu terenurile pentru care au sentinţe. Retrocedarea s-a blocat după ce DNA a anunţat începerea urmăririi penale împotriva a 124 de locuitori ai comunei care au primit pădure în ultimii ani. Aceştia erau acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii, participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz contra intereselor publice. Acuzaţiile sunt înscrise în dosarul penal 284/P/2012 în care sunt verificaţi beneficiarii mai multor hotărâri ale Comisiei judeţene de fond funciar. Procurorii DNA fac verificări atât în documentele prin care oamenii de la Mera au primit

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE dezminte informațiile false despre organizarea alegerilor prezidențiale 2025 în străinătate

Ziua Constanta acum 39 minute
Ministerul Afacerilor Externe precizează că orice afirmații privind organizarea deficitară a alegerilor în străinătate pentru Președintele României sunt false. Ministerul Afacerilor Externe precizează că orice afirmații privind organizarea deficitar

AUR denunță nereguli în procesul de vot din diaspora: „Secții mutate, români trimiși de la o adresă la alta”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) atrage atenția asupra unor nereguli care ar afecta desfășurarea corectă a alegerilor prezidențiale în diaspora.

Crin Antonescu s-a întâlnit cu James Trainor, trimisul lui Donald Trump din SUA. Pe cine a refuzat americanul

Libertatea acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la prezidențiale, Crin Antonescu, a avut o întâlnire de aproximativ o oră și jumătate cu James E. Trainor, vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele Unite, trimis de Administrația Trump pentru a observa al

Alegeri prezidențiale 2025 Până pe 3 mai, ora 17.00, au votat peste 274.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum o ora
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 17:00, un număr de 274.731 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Se cere demisia lui Marcel Ciolacu după excluderea României din programul Visa Waiver

HotNews acum 9 ore
Politologul Cristian Preda a reacționat la scurt timp după ce SUA au exclus România din programul ce permite cetățenilor anumitor țări să călătorească în Statele Unite fără viză pentru sejururi de până la 90 de zile cu anumite condiții, apreciind că

Warren Buffett critică politicile comerciale protecţioniste: ”Comerţul nu ar trebui să fie o armă” / De ce califică tarifele lui Trump drept ”o mare greșeală”

G4Media acum 58 minute
Warren Buffett a lansat sâmbătă critici la adresa politicii comerciale dure promovate de administraţia Trump, fără a-l menţiona direct pe fostul preşedinte, afirmând că impunerea de tarife punitive la nivel global este ”o mare greşeală”, relatează C

Preşedintele sârb, Alexandr Vucic, internat într-un spital militar din Belgrad după revenirea din SUA (oficial)

G4Media acum o ora
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă într-un spital militar din Belgrad, după ce a revenit din Statele Unite, a anunţat cabinetul său fără a preciza motivele acestei spitalizări, relatează AFP, transmite Agerpres. Urmărește cel

Rusia îl acuză pe Zelenski de „ameninţare directă” la adresa securităţii sărbătorii de 9 mai

G4Media acum 2 ore
Rusia l-a acuzat sâmbătă pe Volodimir Zelenski că ameninţă siguranţa comemorărilor sale din cel de-al Doilea Război Mondial de pe 9 mai, după ce liderul ucrainean a declarat că Kievul nu poate garanta „siguranţa” liderilor internaţionali care vor pa

Campania electorală s-a încheiat oficial Propaganda, interzisă până la finalul votului. Peste 1.100 de forțe MAI asigură securitatea în Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Campaniile electorale s-au încheiat oficial în această dimineață la ora 7, fiind interzisă continuarea propagandei electorale. Campaniile electorale s-au încheiat oficial în această dimineață la ora 7, fiind interzisă continuarea propagandei elector

Atenționare de călătorie în Franța emisă de MAE. Posibile perturbări ale traficului feroviar în perioada 5 - 11 mai 2025

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatele căilor ferate din Republica Franceză (SNCF) au lansat un apel la grevă începând de luni, 5 mai

Vremea

București
acum

28°
sâm.

10°/28°
dum.

11°/28°
lun.

16°/28°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

27°
sâm.

9°/27°
dum.

12°/29°
lun.

13°/22°
mar.

11°/18°
Constanta
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/18°
lun.

13°/19°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

9°/25°
dum.

9°/23°
lun.

13°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

28°
sâm.

10°/28°
dum.

9°/24°
lun.

14°/24°
mar.

12°/17°