Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi activişti străini Greenpeace au escaladat gardul Palatului Parlamentului Circa 40 de persoane au săpat gropi în semn de protest

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Mai multe gropi au fost săpate în curtea Palatului Parlamentului de activişti străini şi români ai asociaţiei de mediu Greenpeace, în semn de protest faţă de legile considerate a fi cu dedicaţie pentru companiile private. Cele circa 50 de persoane vor fi duse la secţie unde vor primi amenzi între 500 şi 1.500 de lei.

Protestul a început în jurul orei 10.00, atunci când circa 50 de activişti români şi străini, voluntari ai Asociaţiei Greenpeace, au sărit gardul Palatului Parlamentului şi au început să sape gropi, în semn de protest simbolic faţă de proiectele de exploatare mineră cu cianuri.

Este vorba despre activişti Greenpeace din 10 ţări. Activiştii au pătruns în curtea clădirii Parlamentului şi au început să sape după aur, afişând bannere cu mesajul „Exploatare minieră auriferă” şi „Gold mining area”.

„În ultimele luni, Guvernul a elaborat legi speciale pentru ca orice companie privată, nu doar Roşia Montană Gold Corporation, să poată exploata orice resursă, oriunde ar fi ea. Trebuie doar să i se adauge eticheta «proiect de interes naţional», sau «proiect de interes public deosebit» şi e suficient. Nu se mai ţine cont de distrugerea comunităţilor, mediului, patrimoniului natural, istoric sau cultural. Ori asta este la fel de aberant precum a începe să sapi după aur în curtea unei instituţii, la fel ca în exemplul pe care îl puteţi vizualiza în mod direct, acum. Protestul de astăzi arată exact ce poate face o companie interesată să exploreze şi să exploateze resursele de subsol ale ţării. Suntem aici pentru a le atrage atenţia membrilor parlamentului asupra consecinţelor pe care le pot avea deciziile şi voturile lor” a declarat Alexandru Riza, coordonator de campanii Greenpeace România, conform unui comunicat de presă Greenpeace emis către „Adevărul“.

Ştire în curs de actualizare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Doliu în familia regală saudită: „Prințul adormit” a murit după 20 de ani în comă

Cancan acum 24 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, cunoscut în întreaga lume drept „Prințul Adormit”, s-a stins din viață la vârsta de 36 de ani, după aproape două decenii petrecute în comă. Informația a fost confirmată de tatăl său, prințul Kha

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 2 ore
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum o ora
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°