Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minus 20 de grade Celsius la Miercurea Ciuc, cea mai scăzută temperatură din acest sezon

Publicat in Ziarul Financiar, luni 9 decembrie 2013 ·

Cea mai scăzută valoare termică din ţară, de minus 20 de grade Celsius, a fost înregistrată, în noaptea de duminică spre luni, la Miercurea Ciuc, în condiţiile în care în ultimele trei zile în zonă a nins abundent.

Meteorologul de serviciu de la Centrul de Meteorologie Regional Târgu Mureş, Liliana Ceontea, a declarant, luni, corespondentului MEDIAFAX că minima naţională, de minus 20,2 grade Celsius, a fost înregistrată în noaptea de duminică spre luni, la staţia meteo Miercurea Ciuc, aceasta fiind "cea mai scăzută temperatură înregistrată în ţară în această iarnă".

Vremea a fost extrem de rece în cursul nopţii în tot judeţul Harghita, minimele consemnate de mteorologi fiind de minus 18 grade Celsius la Topliţa, minus 17 grade la Joseni, minus 12 grade la Odorheiu Secuiesc şi la Bucin, unde s-a depus un strat de zăpadă de 47 de centimetri.

Potrivit sursei citate, vremea se menţine geroasă în intevalul următor, temperaturile putând coborî nopatea şi dimineaţa în depresiuni până la minus 21 de grade Celsius şi, potrivit prognozei, pot urca cu 10 grade Celsius în cursul zilei de marţi, până la valori maxime în jurul valorii de minus 10 grade Celsius.

Administraţia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de vânt puternic, ninsori si polei, care a intrat în vigoare la ora 6.00 şi va expira la ora 22.00, valabilă şi pentru judeţul Harghita, unde va ninge abundent în zonele montane înalte, iar vântul se va intensifica, depăşind la cote înalte 100 de kilometri pe oră.

În zonele joase sunt condiţii de producere a poleiului.

Minima absolută a lunii decembrie în Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată în anul 1998 în Miercurea Ciuc. Cea mai scăzută valoare termică din ţară, de minus 20 de grade Celsius, a fost înregistrată, în noaptea de duminică spre luni, la Miercurea Ciuc, în condiţiile în car

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost reținut după ce a urinat pe altarul Bazilicii Sfântul Petru din Vatican

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost reţinut vineri după ce a urinat pe altarul din Bazilica Sfântul Petru de la Vatican, transmite News.ro. Bărbatul s-a apropiat de altar trecând peste barierele de securitate care inte

Horoscop 12 octombrie 2025. Zodia care are probleme financiare

Cancan acum 3 ore
Horoscop 12 octombrie 2025. Află zodia care este în pericol să aibă probleme financiare și cine descoperă noi oportunități profesionale. Astăzi, vei fi plin de energie și încrezare. În relații, comunicarea va fi foarte importantă — fii deschis și si

A murit Diane Keaton. Actrița americană avea 79 de ani

HotNews acum 10 ore
Actrița americană Diane Keaton, laureată cu Premiul Oscar, a murit la vârsta de 79 de ani, în California, anunță sâmbătă revista americană People. Potrivit People, care citează un purtător de cuvânt al familiei, apropiații legendarei actrițe au ceru

A murit Flavius Domide, jucător legendar al clubului UTA Arad și al fotbalului românesc. „Bătrâna Doamnă, îndurerată”

HotNews acum 13 ore
Fostul jucător de fotbal Flavius Domide a murit la vârsta de 79 de ani, a anunţat clubul UTA Arad, într-un comunicat pe pagina de Facebook. „Bătrâna Doamnă, îndurerată: s-a stins marele Flavius Domide. Tristeţea cuprinde întreg Aradul în această zi

Israel - Un supravieţuitor al evenimentelor din 7 octombrie, care şi-a văzut iubita şi cel mai bun prieten ucişi sub ochii lui, s-a sinucis după doi ani

News.ro acum 5 ore
Cadavrul lui Roei Shalev, ai cărui iubită şi cel mai bun prieten au fost ucişi pe 7 octombrie 2023, la festivalul Nova, a fost descoperit vineri seara în maşina sa incendiată, la nord de Tel Aviv, la câteva ore după intrarea în vigoare a armistiţiul

Scrisoare anonimă despre un posibil atentat, descoperită în catedrala Notre-Dame din Paris. „Va fi un măcel!"

Adevarul acum 13 ore
O scrisoare anonimă a fost descoperită vineri după-amiază în curtea catedralei Notre-Dame din Paris. Mesajul a fost găsit de ţârcovnicul bisericii, lângă lumânările aprinse.

Game changer: Trump și Zelenski au discutat despre posibila furnizare de rachete Tomahawk în Ucraina

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au avut sâmbătă o convorbire telefonică de aproximativ 30 de minute, în care au discutat posibilitatea ca Ucraina să pr

Joe Biden face radioterapie pentru cancer. Care este starea fostului preşedinte american

HotNews acum 14 ore
Fostul preşedinte american Joe Biden face radioterapie pentru tratarea cancerului de prostată cu care a fost diagnosticat în luna mai a acestui an, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al fostului lider de la Casa Albă, transmite Reuters. „Ca par

Preşedintele Donald Trump a cerut Pentagonului să folosească toate fondurile disponibile pentru plata trupelor

Ziarul Financiar acum 9 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că a cerut Departamentului Apărării să folosească „toate fondurile disponibile” pentru a se asigura că trupele americane sunt plătite miercuri, în ciuda paraliziei bugetare a guvernului, potrivit AP. Într

Diana Șoșoacă îl bagă în CORZI pe Călin Georgescu: „Nu ți-e rușine să-ți bați joc de oamenii care te-au votat și te-au ajutat?”

Gandul acum 13 ore
Diana Șoșoacă l-a taxat dur pe Călin Georgescu, fostul candidat la Președinția României. Șoșoacă îi reproșează lui Georgescu faptul că s-a dezis de George Simion, liderul AUR. „Domnul Georgescu s-a dezis de domnul George Simion. Facem abstracție că

Vremea

București
acum

dum.

9°/20°
lun.

12°/20°
mar.

10°/14°
mie.

10°/12°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/18°
lun.

7°/13°
mar.

7°/13°
mie.

4°/11°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/19°
mar.

12°/13°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

9°/14°
lun.

9°/14°
mar.

6°/12°
mie.

3°/12°
Timisoara
acum

dum.

6°/19°
lun.

9°/18°
mar.

11°/16°
mie.

9°/16°