O fetiţă de 7 ani, părăsită de mamă, locuieşte, cu bunicul său, într-o sărăcie cruntă.

Claudia are 7 ani şi din toată viaţa ei nu-şi poate aminti o zi fericită. Dând vina pe soartă, Claudia ar putea spune că n-a avut șansa de a se naşte sub o zodie norocoasă. Mai prozaic, sărăcia, lipsa unei educaţii minime şi toate barierele născute din aceste lipsuri au transformat-o pe Claudia într-o victimă. La scurt timp după ce a născut-o, mama a lăsat-o în curtea bunicilor, plecând să-şi refacă viaţa lângă un alt bărbat. Claudia avea câteva luni, iar „curtea bunicilor” era atunci, ca şi acum, mai mult o figură de stil. Bătătura plină de coceni, în care dormitează un câine, e împrejmuită doar pe o latură. Gardul e nou. Bunicul fetei, Claudiu Constantinescu, căruia tot satul Bucium îi spune Claudian, l-a făcut astă vară, după ce a câştigat câţiva bani ca cioban. Cu patru ani în urmă, bunica fetei a murit şi de atunci Claudia este în grija bunicului. O singură cameră are casa în care locuiesc cei doi, lipită de grajdul în care stau cei doi cai, singura avere a familiei. Camera are lut pe jos. Două paturi acoperite cu boarfe de căpătat, o sobă cu plită pe care fiebe încet un ceaun cu apă pentru mămăligă. Prânzul Claudiei pentru când se va întoarce de la şcoală. O vitrină şchioapă şi un fotoliu de căpătat reprezintă singurele obiecte de mobilier din cameră. Lacătul de pe uşa de la intrare este inutil. Eventualii hoţi nu au ce fura.

Claudia şi bunicul ei se descurcă din ce adună Claudian muncind cu ziua şi din „chiriile” pe care le face cu cei doi cai. Fata nu primeşte alocaţie pentru că o încasează mama, responsabilă în acte de soarta fetiţei, dar care n-a mai dat de multişor pe la Bucium. Toată viaţa ei, Claudia a purtat ce s-a nimerit, din mila vecinilor. S-a mulţumit cu un colţ de pâine şi cu „ce se poate”, cum zice bunicul. „E greu, dar nu ştiu cum altfel aş pute