Manifestanţii ucraineni au dat jos duminică o statuie a liderului Revoluţiei ruse de la 1917, Vladimir Lenin, din centrul Kievului, după un protest masiv al opoziţiei proeuropene faţă de putere, a constatat un fotoreporter AFP.
Treizeci de persoane mascate au înconjurat statuia cu o funie la nivelul gâtului pe care au legat-o de copacii din apropiere, punând la pământ monumentul după zeci de minute de strigăte: "La pământ, parazit comunist!", conform fotoreporterului AFP.
Doi deputaţi ai partidului ultranaţionalist Svoboda (Libertate) au asistat la această scenă, conform aceleiaşi surse.
Statuia a fost dărâmată de manifestanţi "mascaţi", care afişau steagul partidului Svoboda, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei capitalei fostei republici sovietice independente din 1991.
Lenin este o figură detestată de naţionaliştii ucraineni care îl consideră un simbol al supunerii ţării lor Moscovei în perioada URSS.
Cu o înălţime de 3,5 metri, această statuie a fost ridicată în 1946 şi servea drept punct de întâlnire pentru comuniştii ucraineni din Kiev.
Televiziunea ucraineană a difuzat imagini de slabă calitate care arătau căteva zeci de persoane cântând imnul ucrainean în jurul statuii. Unul dintre ei lovea statuia cu un lemn.
Rusia este acuzată că a făcut presiuni asupra Ucrainei pentru a descuraja semnarea la sfârşitului lui noiembrie a unui acord de asociere cu UE.
Manifestanţii ucraineni au dat jos duminică o statuie a liderului Revoluţiei ruse de la 1917, Vladimir Lenin, din centrul Kievului, după un protest masiv al opoziţiei proeuropene faţă de putere, a constatat un fotoreporter AFP.
Treizeci de persoane mascate au înconjurat statuia cu o funie la nivelul gâtului pe care au legat-o de copacii din apropiere, punând la pământ monumentul după zeci de minute de strigăte: "La pământ, paraz