Absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” Bucureşti, promoţia 2013, s-au prezentat săptămâna trecută la I.P.J. Brăila, pentru a fi numiţi în funcţie, potrivit pregătirii şi specializării.
În ziua de 4 decembrie a.c., 4 ofiţeri (trei băieţi şi o fată), absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” Bucureşti, promoţia 2013, s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, pentru a fi numiţi în funcţie, potrivit pregătirii şi specializărilor urmate în instituţia de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne.
Cei trei ofiţerii de poliţie au fost repartizaţi la Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Investigare a Fraudelor şi Biroul de Investigaţii Criminale, iar absolventa, care este şi brăileancă, a fost repartizată la Biroul Rutier.
Aceştia au fost repartizaţi pe lângă un ofiţer de poliţie cu experienţă şi vor fi, timp de un an, în perioada de tutelă profesională, după care vor susţine examenul de definitivare în profesie.
De asemenea, astăzi, 9 decembrie a.c., 9 elevi din anul I de la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”, din Câmpina, s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila pentru stagiul de practică, pe o perioadă de două săptămâni.
Ei au fost repartizaţi să desfăşoare stagiul de practică la formaţiunile de ordine publică, la Poliţia Municipiului Brăila şi Poliţiile oraşelor Ianca şi Însurăţei.
Absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” Bucureşti, promoţia 2013, s-au prezentat săptămâna trecută la I.P.J. Brăila, pentru a fi numiţi în funcţie, potrivit pregătirii şi specializării.
În ziua de 4 decembrie a.c., 4 ofiţeri (trei băieţi şi o fată), absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” Bucureşti, promoţia 2013, s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, pentru a fi numiţi în funcţ