Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CEC Bank a acordat Primăriei Cluj un credit pentru finanţarea investiţiilor. Ce spun reprezentanţii Primăriei

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 9 decembrie 2013 ·

CEC-ul a acordat un credit de 40 milioane de euro către Primăria Cluj-Napoca, unde primar este fostul premier Emil Boc, potrivit România TV. Creditul a fost acordat pe un interval de 30 de ani, cu o perioadă de graţie de şapte ani. Acest anunţ vine în plin scandal privind creditul contractat de Ioana Băsescu, fiica preşedintelui, de la CEC, care a cumpărat un teren agricol de 290 de hectare.

Primăria municipiului Cluj-Napoca a făcut, luni, unele precizări cu privire la creditul contractat de la CEC Bank în anul 2011, în vederea finanţării investiţiilor publice ale instituţiei.

“Creditul a fost contractat în anul 27. 01. 2011, în urma unei proceduri de achiziţie publică (negociere cu publicarea unui anunţ de participare) la care s-au înregistrat oferte de la BCR şi CEC Bank. Valoarea creditului s-a ridicat la 300.000.000 (trei sute milioane) de lei, pe o perioada de 360 de luni. Procedura de creditare s-a realizat cu respectarea obligaţiilor privind gradul de îndatorare al instituţiei, acesta nefiind atins prin contractarea sumei mai sus menţionate, după acordarea creditului nivelul de îndatorare al instituţiei fiind de 13.5%, faţă de 30%”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Cluj-Napoca.

Şi în anul 2006, în urma unei proceduri de achiziţie publice similare, municipalitatea a contractat un credit pentru investiţii, valoarea acestuia fiind de 150.000.000 de lei (o sută cincizeci de milioane de lei), câştigătorul procedurii fiind BCR.

“Aceste demersuri se întreprind periodic, cu acordul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca în vederea asigurării nivelului de finanţare necesar implementării investiţiilor publice ale municipiului”, mai spun reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.

Luni, conducerea Parlamentului a decis înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziţia unui teren în judeţul Călăraşi de către Ioana Băs

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum 2 ore
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 7 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°