Comisia parlamentară în cazul Călăraşi nu va rezolva nimic, declară la RFI vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu. Ea spune că USL caută "circ", pentru a abate atenţia publică de la adevăratele probleme. Conducerea Parlamentului a aprobat luni înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă privind achiziţia unui teren în judeţul Călăraşi de către fiica preşedintelui, Ioana Băsescu.
Sulfina Barbu consideră că ancheta parlamentară în cazul Călăraşi "cu siguranţă, nu rezolvă nimic, pentru că discutăm despre o persoană privată, care a făcut o achiziţie. Îndreptăţiţi erau cei de la USL, dacă aveau suspiciuni, să facă o plângere către Parchet şi de acolo s-ar fi declanşat o cercetare, conform legilor în vigoare, dar USL este interesată, ca şi formaţiune politică, să ne prezinte circ, din păcate şi să abată atenţia publică de la adevăratele probleme. Ar trebui să discutăm despre buget, despre taxa pe stâlpi, impactul asupra noastră, impactul celor şapte eurocenţi în litrul de motorină şi benzină, ca şi suprataxare a accizei şi aşa mai departe".
PDL "nu participă la această comisie, noi am luat decizia în forurile noastre politice, făcând apel la USL să respecte şi de data aceasta legea, să transmită dacă au suspiciuni către Parchet plângere penală", mai precizează vicepreşedintele formaţiunii. Sulfina Barbu, intervievată de Cosmin Ruscior, despre comisia Călăraşi
Comisia parlamentară în cazul Călăraşi nu va rezolva nimic, declară la RFI vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu. Ea spune că USL caută "circ", pentru a abate atenţia publică de la adevăratele probleme. Conducerea Parlamentului a aprobat luni înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă privind achiziţia unui teren în judeţul Călăraşi de către fiica preşedintelui, Ioana Băsescu.
Sulfina Barbu consideră că ancheta parlamentară în cazul Călăraşi "cu siguranţă, nu rezolvă nimic, pentru că discut