TIMIȘOARA. Horia Colibăşanu, singurul alpinist român care a urcat șase vârfuri de peste 8.000 de metri, fără oxigen suplimentar și fără ajutor din partea șerpașilor, invită timișorenii la proiecția filmului expediției Slatina-Lhotse, expediție care s-a desfășurat în primăvara acestui an.
Proiecția va avea loc marți, 10 decembrie, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara (UVT), cu începere de la 19.30, accesul fiind liber.
Evenimentul are loc cu sprijinul Clubului CS Alternative și al Departamentului de Geografie al UVT.
Ascensiunea reușită a lui Horia Colibășanu pe Lhotse, al patrulea cel mai înalt vârf din lume (8.516m), în luna mai 2013, a reprezentat cea de-a cincea premieră a sa pentru România. Lhotse (“Vârful sudic”, în tibetană) este situat la granița dintre Nepal și Tibet (China) și este legat de Muntele Everest, prin versantul „Gerul crunt ne-a stors toată energia. Timp de nouă ore am urcat în continuu. Dar am reușit!”. Acestea au fost primele cuvinte ale lui Horia Colibășanu pe site-ul său, imediat după ce a coborât de pe Lhotse.
Marți seara, Horia vă invită să vizionați povestea video a ascensiunii sale pe Lhotse și va răspunde întrebărilor publicului.
TIMIȘOARA. Horia Colibăşanu, singurul alpinist român care a urcat șase vârfuri de peste 8.000 de metri, fără oxigen suplimentar și fără ajutor din partea șerpașilor, invită timișorenii la proiecția filmului expediției Slatina-Lhotse, expediție care s-a desfășurat în primăvara acestui an.
Proiecția va avea loc marți, 10 decembrie, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara (UVT), cu începere de la 19.30, accesul fiind liber.
Evenimentul are loc cu sprijinul Clubului CS Alternative și al Departamentului de Geografie al UVT.
Ascensiunea reușită a lui Horia Colibășanu pe Lhotse, al patrulea cel mai înalt vârf din lume (8.516m), în luna mai 2013, a r