Conceptul de criza de superproductie a fost tot mai putin folosit in ultimele decenii, tocmai intrucat marxismul – cu deosebire prin Lenin – il folosise intens.
Atat criza de acum douazeci de ani din Extremul Orient, cat si cea actuala, inca prezenta, cu o distributie geo-politica neuniforma, prezenta totusi, a fost, acum este, o criza de superproductie dar intr-un sens neanalizat de economistii activi in teoria si practica istorica acum un secol. Este vorba de o criza – sau de doua crize, mai corect – de superproductie sectoriala. Deficienta economica a comunismului a insemnat, de asemenea, si o criza sectoriala, de productie excesiva. Starea noastra de acum, precum si depresiunea penultima, din Extremul Orient sunt, in principal, crize de superproductie imobiliara, cu intregul cortegiu de probleme care au procedat – sau urmat – respectiv superproductie: creditare defectuoasa, noi produse bancare, fragile insa, si alte inlantuiri de cauze si efecte in acelasi stil.
Am aratat in alte texte, inclusiv in seria de note din care face parte si aceasta, ca exploatarea actuala nu mai este practicata prin nivelul extrem de scazut al remunerarii muncii precum in secolul XIX, sau ulterior in tarile nedezvoltate, aceasta decurgand acum prin inducerea unui consum exorbitant, ca rezultat al extremei dezvoltari a diversitatii produselor prezentate pe piata. Ramane valabil faptul ca in ultimele doua crize, zonala penultima, universala aceasta din urma, chiar daca in multe parti ale lumii deja depasita sau, de la inceput prea putin manifesta, prima miscare a fost generata de superproductia imobiliara, precum si de superoferta bancara.
Citeste mai mult pe newsup.ro
