* ADEVARUL
* Chevron a anunţat că îşi reia activitatea în perimetrul de la Siliştea
Compania Chevron a anunţat, duminică dimineaţă, că a reluat operaţiunile de montare a primei sonde din România în perimetrul de la Siliştea. Potrivit unui comunicat de presă, compania americană a confirmat că va reîncepe lucrările la Pungeşti, acolo unde peste 500 de protestatri din toată ţara au reuşit, sâmbătă, să spargă cordonul de jandarmi şi să rupă gardul ce împrejmuia şantierul. În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea. Prima sondă de explorare va fi amplasată în extravilanul comunei Pungeşti, la 650 de metri de localitatea Siliştea şi 950 metri de satul Pungeşti. Suprafaţa totală pe care se va întinde platforma de extracţie este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri.
* Factorul Porumboiu. Ce spune cel mai influent om de afaceri din Vaslui despre scandalul Pungeşti
Odată cu escaladarea disputei de la Pungeşti, privind exploatarea gazelor de şisit, au început să răzbată tot mai insistent informaţii privind potenţiala implicare în acţiunile anti-Chevron a celui mai puternic om de afaceri din Vaslui, Adrian Porumboiu. Una dintre aceste informaţii, provenită din surse credibile ale ziarului "Adevărul", spune că ziarul local "Vremea Nouă", care derulează o campanie virulentă împotriva companiei Chevron, ar fi finanţat de firme controlate de Porumboiu. De altfel, directorul ziarului, Lucian Timofticiuc, este una dintre cele mai puternice voci din rândul protestatarilor care s-au confruntat cu jandarmii. Pe de altă parte, mai mulţi membri ai galeriei echipei de fotbal FC Vaslui, patronată oficial până nu demult de acela