Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preferinţe şi aritmetici electorale

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Dacă se va întâmpla şi candidatul PSD nu va fi actualul premier, atunci ar însemna că au stricat frumuseţe de alianţă politică de pomană. Pe 4 decembrie Inscop a făcut publice datele ultimului sondaj în privinţa eventualelor opţiuni prezidenţiale ale românilor. Am mai avut discuţia asta aici în mai multe rânduri. Avem deja la activ măsurători repetate în această problemă pe parcursul întregului an, la rândul lui un an destul de interesant văzut din direcţia opţiunilor pentru prezidenţiale. Nu sunt un mare fan al prognozelor politice, mai ales dacă sunt făcute cu un an înainte de termen. Nu de alta, dar pentru sistemul politic românesc, plin de răsturnări spectaculoase de situaţie - unele generând efecte politice, altele dispărând imediat ce presa a luat camera de pe ele – liniaritatea nu este tocmai trăsătura fundamentală. Urmărind însă tatonările şi ezitările aproape feciorelnice ale celor care, dintr-un motiv sau altul, se consideră prezidenţiabili am ajuns la concluzia că rezultatul acestor alegeri nu e scris în destinul viitorilor candidaţi cât în structura complicată de relaţii din interiorul lumii politice de la Bucureşti. Alegerea viitorului preşedinte are pe undeva mai mult de a face cu aritmetica decât cu opţiunile electorale reale ale populaţiei. După cum s-a putut vedea în datele publicate săptămâna aceata (disponibile aici pentru recitire) am început cu o întrebare deschisă. O întrebare deschisă are dezavantajul că adună toate „trăznăile” alegătorilor şi scade masiv şi nu tocmai realist scorurile – oricât de ipotetice ar fi ele având în vedere că simbolic suntem la ani lumină de confruntarea elctorală. Având în vedere contextul politic actual, să vezi ce gândesc alegătorii fără să le pui o listă predefinită de candidaţi în faţă – listă care chiar nu ştim cum va arăta la alegeri -,poate fi soluţia cea mai bună. Cumva la limita simţului comun, să te gândeş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, cu o voce puternică în lume

HotNews acum 14 minute
Candidatul PSD la preşedinţie, premierul Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce a votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii s

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 38 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 42 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°