Cu eventul în buzunar 2 ani la rând, Voinţa Lanuri are un parcurs de invidiat şi în acest sezon, primul sub cupola Superligii. Campionii din 2011 şi 2012 au încheiat prima parte a campionatului pe primul loc, cu 38 de puncte, la 3 lungimi distanţă de Viitorul Locomotiva Buzău.
Fotbalul autohton şi-a închis porţile în week-end-ul trecut odată cu desfăşurarea ultimei etape din cel mai galonat eşalon al judeţului. Prin naşterea Superligii, forul conducător al AJF Buzău a încercat o transformare radicală a sportului „rege” pe plaiurile noastre, o îmbunătăţire a calităţii pe toate planurile care să ducă în cele din urmă la promovarea campioanei la un nivel superior. Cu toate că se anunţa un sezon incendiar, în contextul în care pe lângă marile „puteri” Lanuri, Puieşti, Zărneşti, Luciu sau Nehoiu şi-au făcut apariţia Viitorul Locomotiva, Metalul LPS, Olimpia Rm. Sărat şi, de ce nu, Gloria II, prima parte a campionatului n-a corespuns decât parţial. Şi aici punctăm în mod expres dorinţa şi ambiţia unor oameni de bine implicaţi trup şi suflet, dar şi financiar bineînţeles. Unii, plictisiţi de fenomenul Voinţa Lanuri, echipă cu un parcurs de excepţie în ultimii ani, au afişat la startul campionatului un optimism de invidiat. Din păcate pentru ei, au fost trădaţi tocmai de actorii din teren, acolo unde trupa lui Tase Lăptoiu s-a dovedit încă o dată superioară, nu la nivelul valorii individuale, ci colective. Chiar dacă în vară au plecat Chiorpec, Chirică, Moise şi Andreiu, piese importante în angre- najul lui Lăptoiu, iată că forţa grupului, unul omogen şi bine disciplinat, atât în teren, cât şi în afara lui, au fost hotărâtoare şi au propulsat gruparea râmniceană pe primul loc, cu 38 de puncte, la 3 lungimi distanţă de Viitorul Locomotiva Buzău. Tocmai această omogenitate i-a ajutat pe cei din Lanuri şi sâmbătă la ultima apariţie din prima parte a cam