Preşedintele Vladimir Putin îşi întăreşte controlul asupra presei din Rusia, după ce a anunţat dizolvarea agenţiei de ştiri RIA Novosti, care urmează să fie absorvită în nou creata Rossiya Segodnya (Rusia de astăzi).
Anunţul a fost făcut luni, într-un decret prezidenţial, care precizează că şi postul de radio Golos Rossii (Vocea Rusiei) va fi inclus în noul conglomerat media.
Rossiya Segodnya îşi va desfăşura activitatea în fostul sediu al RIA Novosti, iar în fruntea sa a fost numit controversatul Dmitry Kiselyov, un prezentator al unui jurnal de ştiri la televiziunea publică din Rusia, cunoscut pentru comentariile sale la adresa comunităţii gay.
În urmă cu ceva vreme, Kiselyov a şocat atunci când a spus că organele homosexualilor nu ar trebui folosite în transplanturi, potrivit Reuters.
„Scopul principal al Rossiya Segodnya este să prezinte peste hotare politica statului şi viaţa publică din Federaţia Rusă”, se arată în decretul semnat de Putin.
Şeful administraţiei prezidenţiale, Sergei Ivanov, le-a declarat reporterilor că această schimbare va duce la economisirea unei importante sume de bani şi va îmbunătăţi presa de stat.
Cu toate acestea, noua creaţie a regimului de la Moscova are asemănări mari cu APN, o agenţie de presă din perioada sovietică, al cărei rol era să scrie articole despre „viaţa social-economică şi culturală a poporului sovietic şi despre punctul de vedere al societăţii sovietice asupra evenimentelor interne şi internaţionale importante”.
Într-un articol publicat în limba engleză, RIA Novosti notează că „mişcarea este cea mai recentă dintr-o serie de schimbări care aua vut loc în peisajul ştirilor din Rusia, care par să indice o înăsprire a controlului de stat în sectorul mass-media”.
Decretul lui Putin nu afectează celelalte două mari agenţii de şt