După ce a picat la doar două voturi în Senat, noua lege a minelor, pusă pe hârtie de USL pentru a rezolva problema Roşia Montană după respingerea proiectul promovat de guvern, a trecut într-o şedinţă-fulger de comisiile pentru industrii şi administraţie ale Camerei Deputaţilor şi urmează să primească votul final marţi în plen, într-o formă aproape identică cu cea din Senat. Totul s-a desfăşurat într-o secretomanie totală, majoritatea USL punând proiectul gata scris pe masa comisiei, în format xerox, şi discutându-l la prima vedere, nu înainte de a decide că presa nu are acces la lucrări.
Explicaţia? ”S-a mai lucrat la nişte propuneri, ca să le dăm forma finală” la propuneri, a precizat liderul deputaţilor liberali, George Scutaru. ”În final, a ieşit o lege pe care USL o susţiune, o promovează. Nu e o lege specială cu dedicaţie pentru o companie. Am vrut să evităm lucrul acesta. Pe primul loc e transparenţa şi interesul statului român", a adăugat el. Din tabăra opoziţiei, fostul ministru al Economiei, Lucian Bode, îl contrazice. ”E clar că o să găsim în spate amendamente luate în bloc din contractul Roşia Montană. Este o dedicaţie clară”, a declarat el, pentru gândul.
Cu toate acestea, preşedintele comisiei, pesedistul Iulian Iancu s-a lăudat cu ”o premieră”. ”Aveţi în premieră o lege care nu are precedent în România şi care oferă pentru prima dată un cadru de transparenţă şi elimină orice îngrijorare ar avea orice cetăţean din România pentru orice tip de resursă minerală. Îngrijorările dumneavostră sunt eliminate după ce acum luaţi frumos textul de lege şi ce nu vă place în el să ne spuneţi", a parat el acuzaţiile privind lipsa de transparenţă.
CITEŞTE AICI TEXTUL INTEGRAL AL LEGII
Lucrările de prospecţiune şi de extracţie şi prelucrare, declarate de utilitate publică
Cu toate acestea, forma pe care deputaţii sunt chemaţi marţi să-