Grupul de Initiativa pentru Responsabilitate Civica (IREC) a anunţat, prin intermediul unei scrisori deschise adresate premierului Victor Ponta şi miniştrilor, că va organiza, miercuri, o nouă manifestaţie publică în faţa Guvernului pentru a protesta faţă de atitudinea autorităţilor vizavi de problema câinilor maidanezi.
Scrisoarea deschisă a fost trimisă în contextul expirării termenului legal pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii 258/2013 privind eutanasierea câinilor comunitari şi după ce acelaşi grup a organizat, sâmbătă, un protest similar în Piaţa Victoriei.
Citeşte şi: Birocraţia lasă maidanezi pe străzi
"În data de 11 decembrie 2013 vă comunicăm că vom organiza din nou o manifestaţie publică în faţa Guvernului pentru a trage acelaşi semnal de alarmă şi a transmite public mesajul că dumneavoastră, conducatorii acestei ţări, aveţi datoria de a aproba NORMELE unei Legi care respectă atât prevederile în domeniu ale Uniunii Europene cât şi ale Organizatiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor. Considerăm că acestă lege este una corectă, o lege a protecţiei oamenilor, astfel încât drepturile fundamentale ale omului, garantate de Constituţia României, să fie respectate", se arată în scrisoarea deschisă trimisă Guvernului.
Citeşte şi: Miting în piaţa Victoria. Protestatarii, nemulţumiţi că Guvernul amână aplicarea legii care permite eutanasierea maidanezilor
"Vă solicităm deci ferm ca aceste norme să fie aprobate în termen urgent şi într-o formă care să respecte pe deplin litera şi spiritul Legii lui Ionuţ, anume:
- să prevină în mod eficient adopţia iresponsabilă a câinilor din adăposturi prin obligativitatea prezentării documentelor ce dovedesc mijloace locative şi financiare adecvate numarului dorit de câini adoptaţi;
Citeşte şi: Fratele lui Ionuţ Anghel: "Un câine l-a apucat de o mână, altul de cealaltă". Acuzaţiile