Din 2007 până în prezent, SC Al Stom Company SRL a însumat 31 de contracte în valoare de aproape 250 milioane lei. Printre autorităţile contractante care au atribuit contracte SC Al Stom Company SRL se numără Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa, dar şi primării din judeţ. De remarcat este faptul că cel puţin pn n prezent, aコa cum arat statistica disponibil pe www.e-achizitii.com, firma a fost preferată numai de autorităţi contractante de pe raza judeţului Constanţa.
Aşa cum am amintit, cele mai multe contracte obţinute de Al Stom Company par a fi cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. De altfel, firma s-a remarcat în ultimii ani tocmai prin obţinerea mai multor contracte de curăţare şi conservare a plajelor, ultimul dintre ele figurând din august 2013, având valoarea de 18.999.339,26 lei şi fiind împărţit cu Iridex Group Import Export Filiala Costineşti SRL. În iulie anul trecut, firma a obţinut un alt contract pentru servicii de curăţare şi conservare a suprafeţelor de plajă aferente Mării Negre în anul 2012, valoarea acestuia fiind de 2.066.043,82 lei.
Revenind la anul 2013, SC Al Stom Company SRL a beneficiat de 6 contracte, valoarea lor ridicându-se la suma de 61.590.020,48 lei.
Potrivit datelor Registrului Comerţului, SC Al Stom Company SRL are un singur asociat, în persoana lui Alexandru Papadumitru, care mai figurează, în prezent, ca asociat în SC Tehno Consulting SRL. Aceleaşi date de la Registrul Comerţului mai arată că acelaşi Alexandru Papadumitru a mai figurat ca asociat şi în SC Oil Petroleum SRL, SC Smart Real Estate International SRL şi SC Two for Medical SRL, acestea trei fiind, însă, radiate.
SC Al Stom Company SRL, în cifre
Iată evoluţia financiară a SC Al Stom Company SRL, începând din anul 1999. La acea dată, c