În ciuda unei luni noiembrie modeste, în care nu a cunoscut gustul victoriei decât în deplasarea de la Jucu, la ultimul meci al anului, Național Sebiș a rămas în fruntea clasamentului seriei a V-a a eșalonului trei. „Oficialii” clubului doresc să evite astfel de pase proaste la primăvară, când – practic – se joacă promovarea în Liga a II-a, drept pentru care au făcut un plan bine articulat în ceea ce privește, lotul de jucători. De punerea lui în practică se ocupă Ionuț Popa, pe care-l recomandă experiența vastă în domeniu acumulată în atâtea sezoane pe scena primelor două eșaloane.
Directorul tehnic al sebișenilor știe exact de ce are nevoie echipa de la anul, iar în această lună ar putea fi clarificate deja multe aspecte în acest sens.„Am avut o discuție cât se poate de sinceră cu jucătorii, ne-am propus să fim cât mai transparenți cu ei. Nimeni nu e ținut cu forța la Sebiș, dar cine vrea să plece trebuie să ne anunțe până pe 6 ianuarie. După această dată nu mai acceptăm reclamații, nimeni nu se mai plânge, ci se va munci din greu. Sigur, unii fotbaliști, dacă vor să plece mai sus și au oferte, trebuie să aducă ceva bani în vistieria clubului. Măcar banii care s-au cheltuit cu ei, dacă nu altceva. Mai sunt și dintre cei care ar putea pleca gratis, mai ales nemulțumiții, care nu au jucat prea mult. Însă, deocamdată, nu ne-am despărțit de nimeni și nici nu se va întâmpla asta până ce nu vom aduce alți fotbaliști în locul lor. Avem destui jucători în vizor, în special mijlocași. Vreo doi-trei de toate profilurile, dar și un fundaș central și un vârf”, ne-a mărturisit Popa.
Totuși, „Mister” a pronunțat deja un nume la capitolul despărțiri. Fundașul Albert a plecat de aproximativ o lună de zile în Italia și: „E un capitol închis pentru Sebiș. Cu mine oricum nu a vorbit, pe Mihai Petcuț îl mai sună, ei au o relație mai specială. Nu putem sta într-un fot